Jaromir Kvapil: “Trebuie să fiţi realişti şi să nu vă puneţi prea mari speranţe în investitori străini din domeniul financiar-bancar”

Excelenţa Sa, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Cehia în Republica Moldova, Jaromír Kvapil a vorbit într-un interviu pentru revista Profit despre relațiile dintre cele 2 țări, companiile cehe prezente pe piața moldovenească, problemele cu care se confruntă oamenii de afaceri, situația din țara noastră, inclusiv din sistemul financiar-bancar.

Vedeți în continuare fragmentul în care dl Jaromir Kvapil (foto) este întrebat despre posibili investitori cehi în sistemul financiar-bancar din țara noastră.

Profit: Credeţi că piaţa bancară din RM ar putea fi interesantă pentru investitorii cehi? Când credeţi că instituţii financiar-bancare sau fonduri de investiţii din Cehia ar putea intra pe piaţa RM?

Jaromír Kvapil: La moment situaţia de pe piaţa financiar-bancară a RM este destul de dificilă, respectiv este greu de spus când băncile din Cehia, şi din UE în general, ar putea manifesta interes pentru piaţa moldovenească. Dar aş vrea să menţionez faptul că unul dintre cei cinci membri ai Comitetului executiv al băncii Mobiasbanca Groupe Societe Generale este un ceh şi presedintele Mobiasbanca a lucrat o perioada destul de îndelungată la Praga, Komercni Banka din Cehia fiind filiala cea mai mare a Groupe Societe Generale din Europa centrală şi răsăriteana.

Cât priveşte fondurile de investiţii, ştiu că în anul 1995 un investitor ceh a venit la Chişinău şi, timp de doi ani, a încercat să dezvolte acest sector în RM. Din păcate a rămas dezamăgit de starea de lucruri de aici şi ulterior s-a retras de pe piaţa moldovenească. A reuşit, în schimb, să-şi extindă prezenţa în alte ţări. Este de menţionat că, bancherul respectiv a devenit acum guvernatorul Băncii Naţionale din Cehia. Consider că dat fiind situaţia internă şi externă destul de complicată, trebuie să fiţi realişti şi să nu vă puneţi prea mari speranţe în investitori străini din domeniul financiar-bancar.

Interviul integral este disponibil pe profit.md

Ultimele

Sondaj

Vă place cum arată noul site Bancamea.md?

Se încarcă...

Adv

Publicitate, campanii și media