Mobile banking: diferențele de utilizare dintre consumatorii din SUA și Europa

Utilizarea serviciilor bancare mobile este în creștere, atât în SUA cât și în Europa, în ciuda temerilor privind securitatea. Un sfert dintre consumatorii din Europa sunt utilizatori activi de mobile banking, în vreme ce în cazul consumatorilor din SUA procentul urca la 36%. În 2011, procentele erau de 9% si respectiv 13%, scrie nocash.info.ro cu referire la studiul efectuat de Forrester.

Potrivit Forrester, principala activitate de mobile banking este verificarea soldului contului, 78% dintre utilizatorii activi din Europa și 80% dintre consumatorii americani, folosindu-și telefoanele mobile în acest scop în ultimele 3 luni.

Cea de-a doua activitate este vizualizarea unei tranzacții bancare recente, 52% în SUA și 53% în Europa. Diferențe semnificative apar abia la activitatea de pe locul 3. În cazul consumatorilor americani este vorba despre transferurile de bani între conturile aceleiași firme (45%) în vreme ce pentru consumatorii europeni se afla alertele SMS (40%).

Pe locul 4 se regăsește plata facturilor folosind terminalele mobile. În SUA, 35% dintre utilizatorii de mobile banking au văzut sau au primit factura pe terminalul mobil iar 16% dintre ei au adăugat noi beneficiari direct pe mobil. În Europa, unde plata facturilor este mult mai automatizata decât în SUA, 24% dintre utilizatorii de mobile banking au plătit o factură folosindu-se de terminalele mobile proprii.

Diferențe sunt legate și în ceea ce privește tipul terminalului folosit pentru mobile banking. Astfel, în vreme ce utilizarea tabletei a scăzut la americani, la 17% în prezent de la 19% anul trecut, în cazul consumatorilor europeni tendința este de creștere, de la 11% în 2014, la 13% în acest an.

Preocupările privind confidențialitatea și securitatea continuă să determine unii consumatori din Europa să nu folosească mobile banking-ul. Studiul a relevat că 32% dintre europeni nu cred că este sigur, în timp ce 30% nu au încredere în a efectua operațiuni bancare de pe telefonul mobil. Practic, în acest moment, sunt încă mai mulți consumatori europeni care nu au deloc încredere în mobile banking decât cei care îl folosesc efectiv.

Pe fondul competiției puternice în spațiul mobile banking, Forrester a declarat:

“Echipele digital banking ar trebui să înceteze să se mai îngrijoreze cu privire la concurență și să devină în schimb obsedate de ceea ce clienții lor au nevoie și apreciază”.

La studiul Forrester au participat 61.000 de consumatori din SUA și 17.000 din Europa.

Ultimele

Sondaj

Vă place cum arată noul site Bancamea.md?

Se încarcă...

Adv

Publicitate, campanii și media