Vă prezentăm cele mai atractive oferte ale băncilor comerciale din Republica Moldova pentru depozitele la termen (6, 12 și 24 luni) în euro, în vigoare la 07 iulie 2015. În acest clasament nu au fost luate în calcul depozitele destinate copiilor sau pensionarilor.
Top depozite 6 luni
2,2% – dobândă oferită de depozitul Vacanță (Banca Socială). Nu se permit depuneri suplimentare, nici retrageri parțiale de mijloace bănești. Rata dobânzii este fixă. Suma minimă de constituire – 500 EUR.
2% – rata dobânzii oferită de multiple bănci – Moldova Agroindbank (depozitul Clasic), Banca de Economii (depozitul Exclusiv) și Banca Socială (depozitul Toamna de aur). Depuneri suplimentare permite doar produsul oferit de Banca Socială. Retrageri parțiale nu permite nici o ofertă enumerată anterior. Suma minimă de constituire: 100 EUR (MAIB) și 500 EUR (Banca de Economii și Banca Socială).
1,8% – dobândă oferită de depozitul Maxima (FinComBank) și Standart+ (Unibank). Ambele depozite permit depuneri suplimentare (cu excepția ultimelor 2 sau 3 luni). Retrageri parțiale de mijloace bănești de asemenea sunt posibile la ambele opțiuni. Unibank oferă posibilitatea capitalizării dobânzii pentru acest depozit.
Top depozite 12 luni
2,8% – dobândă oferită de depozitul Maxima (FinComBank). Acest depozit permite depuneri suplimentare în cont, cu excepția ultimelor 3 luni. Retrageri parțiale se permit (10% până la suma minimă). Aportul inițial – 200 EUR.
2,75% – rata dobânzii anuală oferită de către Comerțbank prin intermediul depozitului Barocco. Nu se permit depuneri sau retrageri de bani din cont.
2,7% – dobândă oferită de Eximbank GVB (depozitul Libero). Se permit depuneri suplimentare cu excepția ultimei luni. Retrageri de bani nu sunt posibile. Rata dobânzii – fixă. Suma minimă de constituire – 500 EUR.
Top depozite 24 luni
3,5% – rata dobânzii oferită de către Moldova Agroindbank (depozitul Clasic) și FinComBank (depozitul Maxima). Depuneri la cont permite FinComBank, cu excepția ultimelor 3 luni. Retrageri sunt posibile doar în cazul produsului Maxima. Suma minimă de constituire: 100 EUR (MAIB) și 200 EUR (FinComBank).
3,25% – dobânda anuală oferită de către depozitele Barocco (Comerțbank) și Standard (EuroCreditBank). Depuneri și retrageri de mijloace bănești se permit la produsul oferit de EuroCreditBank.
3,1% – rata dobânzii accesibilă la Energbank, depozitul La termen. Nu se permit depuneri sau retrageri de bani din cont. Suma minimă de constituire – 300 EUR.
Toate ofertele băncilor comerciale privind depozitele la termen le puteți vizualiza în pagina Depozite, unde puteți efectua căutări în dependență de valută, termenul plasării mijloacelor bănești, bancă comercială etc.

