Procesul de lichidare a băncilor durează în Moldova chiar şi mai mult de 10 ani. Deşi cazurile Universalbank şi Investprivatbank sunt cele mai recente, există alte 8 bănci care se află încă în proces de lichidare, deşi lumea a uitat deja de existenţa lor, scrie UNIMEDIA.
Cine îşi mai aduce aminte de astfel de bănci ca Banca „Guinea”, BCIA „VIAS”, BCA „Bancosind”, BCA „Bucuriabank”, BCI „Oguzbank”, BC „Basarabia”, BCA „Întreprinzbancă” şi „BIID MB” S.A., având în vedere că autorizaţiile acestor bănci au fost retrase în perioada anilor 1995-2000.
Cauza retragerii autorizaţiilor este formulată în ordonanţele Băncii Naţionale a Moldovei în aceeaşi manieră – înrăutăţirea situaţiei financiare şi depistarea unui şir de încălcări ale prevederilor legale.
Potrivit BNM, la 25 iunie curent, din Registrul de Stat al persoanelor juridice a fost în sfârşit radiată BCA „Capitalbank”. Acestei bănci i-a fost retrasă autorizaţia în anul 1996. Adică pentru lichidarea completă a băncii au fost necesari 16 ani.
