Azi: € 19,1657 lei 0,0354 $ 17,8718 lei 0,0271
Lu: € 19,1544 lei 0,0113 $ 17,8513 lei 0,0205

Proiect de lege al BNM: Băncile vor trebui să afișeze la ecranul bancomatului mărimea comisioanelor percepute

Proiect de lege al BNM: Băncile vor trebui să afișeze la ecranul bancomatului mărimea comisioanelor percepute Sursa foto: moldova.org

Banca Națională a Moldovei vine cu un proiect de modificări la Regulamentul cu privire la cardurile de plată. Modificările vizează în special afișarea comisioanelor percepute de către bănci la efectuarea operațiunilor la bancomate (ATM).

Astfel proiectul BNM cuprinde următoarele formulări:

- Prestatorii de servicii de plată care permit realizarea operațiunilor de plată la ATM prin intermediul cardurilor de plată emise în rețeaua proprie, trebuie să informeze deținătorii de carduri de plată asupra comisioanelor care vor fi percepute;

- Prestatorii de servicii de plată care permit realizarea operațiunilor de plată la ATM prin intermediul cardurilor de plată emise de un alt prestator de servicii de plată, trebuie să informeze deținătorii de carduri de plată asupra comisioanelor care vor fi percepute prin intermediul unui mesaj de atenționare privind aplicarea comisionului în mărimea stabilită de către prestatorul de servicii de plată emitent.

Informația privind operațiunile de plată realizate la ATM prin intermediul cardurilor de plată emise în rețeaua proprie trebuie să corespundă următoarelor cerințe:

a) înscrierea în mod expres, într-o formă clară, vizibilă, ușor de citit, mărimea caracterelor privind comisioanele trebuie să fie egală cu celelalte caractere afișate pe ecranul ATM;

b) prezentarea sumei exacte în moneda națională a comisionului perceput, care va include costul fiecărei operațiuni de plată pe care trebuie să o suporte deţinătorul cardului de plată.

Informația privind operațiunile de plată realizate la ATM prin intermediul cardurilor de plată emise de un alt prestator de servicii de plată trebuie înscrisă în mod expres, într-o formă clară, vizibilă, ușor de citit, mărimea caracterelor mesajului de atenționare trebuie să fie egală cu celelalte caractere afișate pe ecranul ATM.

De asemenea se propune ca în cazul blocării cardului de plată, bancomatele să afișeze un semnal video de avertizare care să conțină următoarele informații:

a) termenul maxim în care deţinătorul cardului de plată poate reintra în posesia cardului de plată;

b) indicarea numărului de telefon la care deţinătorul cardului de plată poate să apeleze, precum și intervalul orar în care deţinătorul cardului de plată poate contacta prestatorul de servicii de plată.”

Propunerile și obiecțiile față de acest proiect pot fi prezentate la BNM până la 30 aprilie 2015.

Sursa: bancamea.md / bnm.md

Noutăți similare