Azi: € 19,1657 lei 0,0354 $ 17,8718 lei 0,0271
Lu: € 19,1544 lei 0,0113 $ 17,8513 lei 0,0205

Grupul Băncii Mondiale – cinci parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova

Grupul Băncii Mondiale – cinci parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova Sursa foto: noi.md

Grupul Băncii Mondiale este format din cinci organizații – Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), Asociația Internațională de Dezvoltare (AID), Corporația Financiară Internațională (CFI), Agenția de Garantare Multilaterală a Investițiilor (MIGA) și Centrul Internațional de Reglementare a Diferendelor din Domeniul Investițiilor (ICSID). Fiecare instituţie are un rol distinct în combaterea sărăciei şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru populaţia din statele în curs de dezvoltare. Republica Moldova a devenit membru al Băncii Mondiale pe 12 august 1992, când a aderat la BIRD.

Banca Mondială a fost înfiinţată la 1 iulie 1944, în urma conferinţei de la Bretton Woods (SUA), odată cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). Banca Mondială reuneşte 185 ţări membre, responsabile de modul în care este finanţată instituţia şi de alocarea fondurilor. Sediul Băncii este la Washington D.C., iar preşedintele instituţiei este, din iulie 2012, Jim Yong Kim (SUA).

Banca Mondială este una dintre principalele surse de asistenţă în domeniul dezvoltării pentru ţările lumii. Misiunea sa este eradicarea sărăciei şi îmbunătăţirea standardului de viaţă al populaţiei din ţările în curs de dezvoltare. Este o bancă de dezvoltare care acordă împrumuturi cu dobândă redusă, credite fără dobândă şi granturi (credite nerambursabile) ţărilor în curs de dezvoltare. De asemenea, Banca Mondială este una din cele mai mari organisme internaţionale de finanţare a programelor în domeniile sănătăţii, învăţământului, luptei împotriva HIV/SIDA, protecţia mediului şi a programelor de reducere a datoriei ţărilor sărace.

Republica Moldova a aderat la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) pe 12 august 1992, ziua considerată data oficială în care a devenit membru al Băncii Mondiale. BIRD are ca scop reducerea sărăciei în țările cu venituri medii și țările solvabile mai sărace, prin promovarea dezvoltării durabile prin împrumuturi, garanții, produse de gestionare a riscurilor, precum și servicii de analiză și consultanță.

Membru al AID țara noastră a devenit doi ani mai târziu, pe 14 iunie 1994. Această organizație acordă ţărilor mai sărace împrumuturi cu o rată mică a dobânzii sau fără rată a dobânzii – numite credite – şi granturi pentru susținerea creșterii economice, reducerea inegalităților și îmbunătățirea condițiilor de trai ale populației.

Sursa: data.worldbank.org

Corporaţia Financiară Internaţională (CFI) acordă împrumuturi, capital şi asistenţă tehnică în vederea încurajării investiţiilor în sectorul privat în ţările în curs de dezvoltare. CFI este cea mai mare instituție globală de dezvoltare focusată exclusiv pe sectorul privat. CFI susține țările în curs de dezvoltare să obțină o creștere economică sustenabilă prin investiții financiare, mobilizarea capitalului pe piețele financiare internaționale și acordarea de consultanță sectorului business și guvernelor. Moldova a devenit membru al CFI pe 10 martie 1995.

Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor (MIGA) oferă garanţii împotriva pierderilor cauzate de riscurile necomerciale suportate de investitori în ţările în curs de dezvoltare. Republica Moldova a devenit membru al MIGA pe 9 iunie 1993.

Centrul Internaţional de Reglementare a Diferendelor din Domeniul Investiţiilor (ICSID) oferă facilităţi internaţionale pentru reconciliere şi arbitrarea disputelor investiţionale. Republica Moldova a devenit membru al ICSID pe 4 iunie 2011.

De la 1 august 2014, a începutul mandatul noului director al  Băncii Mondiale pentru Moldova, Alex Kremer. Acesta a deținut anterior funcția de director al Băncii Mondiale pentru Republica Kârgâză (2010-2014) și economist sectorial principal în regiunea Orientul Mijlociu și Africa de Nord în cadrul Băncii Mondiale.

Din 1992 și până în prezent, Banca Mondială a acordat Republicii Moldova peste 1 miliard de dolari SUA pentru derularea a 49 de proiecte. În prezent, portofoliul Băncii Mondiale include 8 proiecte active, suma angajamentelor totale constituind 189,9 milioane dolari SUA. Domeniile de asistență includ reforma cadrului de reglementare și dezvoltarea mediului de afaceri, educația, asistența socială, guvernarea electronică, sănătatea, agricultura, mediul și altele.

Până în prezent, Corporația Financiară Internațională a oferit investiții în sumă de 233 milioane dolari SUA în cadrul a 24 proiecte în diverse sectoare, iar Agenția Multilaterală pentru Garantarea Investițiilor a oferit garanții în sumă de 95 milioane dolari SUA.

Printre cele mai recente credite oferite de Banca Mondială, se numără creditul în valoare de 30,8 milioane de dolari  pentru Operaţiunea de Modernizare a Sistemului de Sănătate; 30 de milioane de dolari pentru susţinerea Moldovei în implementarea agendei de reforme structurale şi stimularea creşterii economice; 45 de milioane de dolari pentru Proiectul de Ameliorare a Competitivităţii II, care va contribui la sporirea competitivităţii exporturilor şi la reducerea poverii de reglementare pentru întreprinderile din Moldova.

Actuala Strategie de Parteneriat cu Republica Moldova a Grupului Băncii Mondiale include angajamente financiare în valoare totală de 570 milioane dolari SUA pentru anii fiscali 2014-2017. Banca Mondială își propune prin această Strategie să contribuie la îmbunătățirea mediului de afaceri, calității sănătății și educației, accesului la servicii publice, creșterea productivității în agricultură, asigurarea echității sistemelor de pensii și asistență socială, îmbunătățirea eficienței și securității energetice.

Banca Mondială prognozează pentru anul 2014 o creștere a PIB-ului Republicii Moldova cu 3%. Potrivit estimărilor Băncii Mondiale, în anii următori creșterea economică va fi mai mare – 3,8% în anul 2015 și 4,5% în anul 2016. Totodată, instituția atenționează că există anumite riscuri care ar putea să afecteze perspectivele macroeconomice ale Republicii Moldova. Printre altele, este vorba și despre riscurile din sectorul bancar. Astfel, experții Băncii Mondiale susțin că, deși indicatorii agregați privind performanța sectorului bancar indică tendinţe pozitive, există riscuri semnificative din cauza îngrijorărilor privind calitatea creditelor şi suficiența capitalului la Banca de Economii, precum și soluționarea dezordonată a problemelor de la această bancă comercială. Calitatea guvernării şi creditării părților afiliate rămân a fi alte riscuri potenţiale din sectorul financiar al țării noastre.

Autor: Daniela Dermengi

Sursa: bancamea.md

Noutăți similare