Azi: € 19,4388 lei 0,0308 $ 17,0958 lei 0,0318

Acționarii FinComBank au votat pentru restabilirea în funcție a președintelui băncii – Victor Hvorostovschii

Acționarii FinComBank au votat pentru restabilirea în funcție a președintelui băncii – Victor Hvorostovschii Sursa foto: profit.md

Adunarea generală a acţionarilor FinComBank l-a restabilit în funcţie pe primul preşedinte al băncii, Victor Hvorostovschii. Acţionarii au anulat decizia Consiliului băncii din 13 februarie 2020, potrivit căreia Hvorostovschii a fost înlăturat de la conducerea băncii, iar preşedinte interimar al consiliului a fost numită Aliona Levcă, scrie Agenția Infotag.

La adunare au participat acţionarii care deţin 72,57% din acţiunile cu drept de vot.

Solicitat de Infotag, Victor Hvorostovschii, prezent la adunare în calitate de acţionar, a spus că aproximativ 10-12% din acţionari nu au votat pentru restabilirea sa în funcţia de preşedinte al FinComBank, însă marea majoritate a acţionarilor a votat pentru aceasta.

Întrebat care vor fi acţiunile următoare ale Consiliului băncii şi ale conducerii sale, el a spus că se îndoieşte că Consiliul va realiza decizia adunării generale a acţionarilor din 16 iunie.

"Adunarea a însărcinat Consiliul băncii să-şi anuleze decizia din 13 februarie şi să mă restabilească în calitate de preşedinte al băncii. Dacă Consiliul ignoră decizia adunării generale, atunci probabil că acţionarii vor trebui să organizeze o adunare generală extraordinară şi să aleagă un nou Consiliu", a spus Victor Hvorostovschii.

De asemenea, adunarea a examinat şi problema plăţii dividendelor pentru anul 2019. Drept soluţie de compromis, adunarea a decis să achite acţionarilor dividende pentru anul trecut sub forma a 9% din acţiunile băncii deţinute în trezoreria sa.

Lista deciziilor luate la adunarea acționarilor FinComBank din 16 iunie 2020 este disponibilă pe fincombank.com.

Sursa: fincombank.com

Noutăți similare