Azi: € 21,3035 lei 0,0019 $ 17,5287 lei 0,0261
Mâine: € 21,2724 lei 0,0311 $ 17,4859 lei 0,0428

Lecția financiară a Africii: Băncile au fost învinse de către telefonul mobil

Lecția financiară a Africii: Băncile au fost învinse de către telefonul mobil Sursa foto: afritorial.com

Tranzacțiile de bani prin intermediul telefonului mobil, introduse în Africa în urmă cu 6 ani, au cunoscut un avânt spectaculos pe acest continent.

În timp ce în multe țări dezvoltate tranzacțiile mobile necesită existența mai multor aplicații, un smartphone, o conexiune de mare viteză la Internet și un cont în bancă, peste 55 de milioane de africani folosesc telefoane mobile obișnuite pentru a face transferuri, pentru a achita polițe de asigurări sau pentru a-și plăti taxele și impozitele, scrie ziare.com cu referire la Bloomberg.

Deși fiecare tranzacție este taxată cu cățiva dolari, piața africană a tranferurilor de bani prin telefonul mobil este uriașă, depășind 61 de miliarde de dolari în 2012, mai mult decât suma cumulată trimisă prin telefon în Europa și America de Nord, potrivit companiei de cercetare Gartner.

În prezent, specialiștii din IT și sectorul financiar studiază și sistemul transferurilor mobile din Africa în vederea replicării acestuia pe noi piețe, inclusiv în Occident.

Lansat în 2007 de catre operatorii de telefonie mobilă Safaricom și Vodacom, succesul servciului M-Pesa are la bază simplitatea sa. Prin acesta, clienții cumpără credit pe telefonul mobil pe care îl pot utiliza apoi pentru a achita facturi sau pentru a achiziționa produse.

Pentru a transfera bani către o altă persoană, către vânzător sau către instituția guvernamentală, este nevoie doar de numărul de telefon al creditorului. Sumele sunt retrase direct din crediul de pe telefon.

În iunie 2012, valoarea tranzactiilor mobile în Kenya a atins 60% din produsul intern brut al țării. Sistemul îi avantajează pe cei care nu dețin un cont bancar. În Kenya, aceste persoane reprezintă 60% din piață.

Preluarea modelului african de plată nu se va realiza cu ușurință în Europa și America de Nord, unde există un grad ridicat de utilizare a serviciilor bancare. Totuși, poate fi observat deja interesul băncilor pentru preluarea aceastei forme simplificate de plată, manifestat prin introducerea unor servicii similare.

Sursa: ziare.com

Noutăți similare