Fondul Monetar Internațional a publicat textul Memorandumului încheiat cu Republica Moldova. Vă prezentăm în continuare conținutul acestuia în ceea ce privește sectorul financiar-bancar.
Principalele angajamente ale autorităților de la Chișinău vizează:
- stabilitatea financiară pe termen-lung;
- măsurile necesare pentru eliminarea încălcărilor reglementărilor bancare identificate în 2015 și 2016;
- consolidarea competențelor Băncii Naționale a Moldovei și competențelor sale de identificare a beneficiarilor finali ai băncilor;
- remodelarea cadrului pentru soluționarea problemelor la bănci și elaborarea planului de măsuri pentru situații neprevăzute;
- actualizarea cadrului de reglementare și supraveghere;
- fortificarea guvernanței BNM.
Politicile din sectorul financiar
1. Obiectivul final al politicilor din sectorul financiar în următoarele 18 luni este de a proteja stabilitatea financiară pe termen lung prin asigurarea prezenței unui sistem de instituții financiare robuste care activează într-un mediu puternic de reglementare și supraveghere. Atingerea acestui obiectiv le va permite băncilor să iasă din regimul de supraveghere specială și să-și recapete funcția de creditare a sectoarelor productive, deblocând astfel o creștere economică mai consistentă. În acest scop, vor fi întreprinse eforturi pe patru fronturi:
- vom lua măsuri ferme pentru a elimina încălcările reglementărilor bancare, identificate în cadrul controalelor tematice și controalelor la oficiile băncilor, în vederea îmbunătățirii guvernanței interne și gestionării riscurilor în activitatea bancară;
- vom consolida atribuțiile Băncii Naționale a Moldovei (BNM) și capacitatea BNM de a identifica beneficiarii efectivi finali ai băncilor și schemele de creditare între părțile afiliate, pentru a asigura transparența acționariatului în toate instituțiile bancare din sistem până la sfârșitul lunii iunie a anului 2017;
- vom consolida cadrul de reglementare, supraveghere și rezoluție, în conformitate cu standardele internaționale;
- vom îmbunătăți guvernanța BNM, prin numirea în funcție a membrilor Consiliului de Administrație, Comitetului de Supraveghere și Comitetului de Audit și prin consolidarea resurselor umane și capacității operaționale.
Măsurile necesare pentru eliminarea încălcărilor reglementărilor bancare, identificate în cadrul auditurilor externe speciale efectuate în anul 2015 și controalelor la oficiile băncilor efectuate în 2016 și 2017
2. Au fost luate măsuri în privința acționarilor ce dețin în total 42 la sută din acțiunile B.C. „Moldova-Agroindbank” S.A. care acționau în mod concertat, încălcând prevederile Legii Instituțiilor Financiare. Acțiunile respective au fost anulate în martie 2016 și iunie 2016, iar la 28 septembrie 2016 trezoreria B.C. „Moldova-Agroindbank” S.A. va pune în vânzare același număr de acțiuni nou emise. Toți potențialii acționari noi semnificativi (cu cote mai mari de 1 la sută în capitalul social al băncii) vor fi supuși verificării, pentru a determina corespunderea lor condițiilor de onorabilitate și competență, în conformitate cu prevederile Legii Instituțiilor Financiare și reglementărilor BNM.
3. Vom lua măsurile necesare pentru a asigura funcționalitatea consiliului de supraveghere al B.C. „Victoriabank” S.A. (acțiune prealabilă). Un pas important pentru îmbunătățirea guvernanței va consta în restabilirea funcționalității Consiliului de Supraveghere, al cărui rol este de a supraveghea, elabora și pune în aplicare politicile băncii și de a numi în funcție membrii Comitetului de Conducere al băncii. În acest scop:
- vom urma cele mai bune practici internaționale pentru a verifica, în ce măsură cei trei membri ai Consiliului de Supraveghere numiți recent în funcție corespund condițiilor de onorabilitate și competență,
- odată cu asigurarea funcționalității Consiliului de Supraveghere, se va solicita convocarea ședinței Consiliului de Supraveghere, pentru a aborda în sfârșit subiectele ce stau de mai mult timp pe agendă – cum ar fi aprobarea rapoartelor financiare ale băncii pentru anul 2015, care au fost supuse auditului, și confirmarea în funcție (sau înlocuirea) membrilor Comitetului de Conducere al băncii.
Ne propunem ca acest proces să fie finalizat până în prima săptămână a lunii septembrie a anului 2016. În cazul în care acționarii vor împiedica funcționalitatea consiliului de supraveghere, vom folosi toate atribuțiile de care dispunem, inclusiv blocarea drepturilor de vot ale acționarilor relevanți, solicitând acționarilor rămași să convoace o adunare generală extraordinară a acționarilor pentru aprobarea unei componențe noi a Consiliului de Supraveghere.
3. BNM va impune o administrare temporară sau specială la B.C. „Moldindconbank” S.A., după caz, pentru a permite remedierea neajunsurilor (acțiune prealabilă). La concret, în cadrul administrării impuse de BNM vor fi abordate problemele legate de netransparența structurii acționariatului, guvernanța internă, gestionarea riscurilor și respectarea cerințelor prudențiale, identificate pe parcursul supravegherii speciale și în cadrul controlului tematic realizat la bancă în iunie 2016. Scopul administrării temporare sau speciale va fi de a determina care este situația băncii, a păstra valoarea francizei și a pune în aplicare, în cele din urmă, o soluție bazată pe implicarea sectorului privat.
4. Celor trei bănci aflate sub supraveghere specială li se va solicita să prezinte spre aprobare BNM planuri de acțiuni de remediere care să prevadă măsuri dure și termene exacte (acțiune prealabilă). În conformitate cu Hotărârile BNM aprobate în iunie 2016 (care vizează B.C. „Moldova-Agroindbank” S.A. și B.C. „Victoriabank” S.A.) și cele care urmează să fie aprobate până la sfârșitul lunii august 2016 (care vor viza B.C. „Moldindconbank” S.A.), aceste bănci trebuie să prezinte BNM pentru aprobare planuri de acțiuni de remediere concrete și cuprinzătoare, în termen de 30 de zile. Suntem în proces de elaborare a proceselor de supraveghere interactive pentru evaluarea, aprobarea și monitorizarea planurilor de acțiuni de remediere. Vom efectua controale depline la oficiile băncilor, urmate de controale din oficiu, pentru verificarea progresului atins în realizarea măsurilor prevăzute în planurile de acțiuni de remediere până la sfârșitul lunii februarie 2017 (criteriu de performanță structurală), după care băncile vor fi scoase dinde sub regimul de supraveghere specială, în strictă conformitate cu reglementările BNM. Până la sfârșitul lunii martie 2017, vom lua măsurile de rigoare în privința băncilor care nu se vor conforma cerințelor (criteriu de performanță structurală).
5. Vom efectua controale depline la toate băncile rămase, până la finele lunii decembrie 2017 (criteriu de performanță structurală). Băncile care se plasează pe locurile patru și cinci în topul instituțiilor bancare și care nu sunt filiale ale unor grupuri bancare străine vor fi supuse controlului înainte de sfârșitul lunii mai 2017, iar băncile rămase – până la finele lunii decembrie 2017 (cel puțin, vor fi prezentate proiectele rapoartelor oficiale).
Consolidarea competențelor BNM și capacităților sale de implementare ce țin de identificarea proprietarilor beneficiari finali ai băncilor și creditării persoanelor afiliate
6. Ne asumăm angajamentul să identificăm în mod adecvat proprietarii beneficiari finali ai celor mai mari trei bănci din țară până la sfârșitul lunii decembrie 2016 și ai tuturor băncilor din țară până la sfârșitul lunii iunie 2017 (criterii de performanță structurale). Proprietarii beneficiari finali ai băncilor care se plasează pe locurile patru și cinci în topul instituțiilor bancare și care nu sunt filiale ale unor grupuri bancare străine vor fi identificați până la finele lunii martie 2017. Am creat recent o Unitate pentru monitorizarea acționarilor în cadrul BNM. În afară de aceasta, am progresat semnificativ în procesul de selectare a unui sistem informațional pentru înregistrarea, monitorizarea și analiza acționarilor și părților afiliate. Ne așteptăm ca sistemul să fie pe deplin funcțional până la sfârșitul lunii decembrie 2017. Bazându-ne pe asistența tehnică acordată în viitorul apropiat de FMI, vom întreprinde următorii pași:
- Modificări legislative (acțiuni prealabile): Vom adopta amendamente la prevederile Legii Instituțiilor Financiare și Legii cu privire la Banca Națională a Moldovei, pentru a-i permite BNM să aplice raționamente profesioniste, bazate pe criterii obiective, pentru a identifica orice persoană ca parte afiliată a unei bănci, în condițiile în care banca respectivă nu este în măsură să demonstreze contrariul. În afară de aceasta, legea va permite ca BNM să elaboreze și să aprobe reglementări privind criteriile pe baza cărora o persoană va fi identificată ca parte afiliată unei bănci, precum și să elaboreze un proces de diagnosticare a părților afiliate.
- Modificarea prevederilor actelor normative ce vizează identificarea proprietarilor beneficiari finali (acțiune prealabilă): BNM va elabora și va aproba reglementări privind (i) criteriile și procedurile de identificare a proprietarilor beneficiari finali ai băncilor și (ii) diagnosticarea părților afiliate. La concret, din aceste eforturi va face parte și revizuirea metodologiei de evaluare a situației financiare a proprietarilor băncii, inclusiv în ceea ce ține de dovezile privind sursele averii acumulate.
- Planul de identificare a proprietarilor beneficiari finali: BNM va elabora un plan pentru identificarea completă a proprietarilor beneficiari finali ai tuturor băncilor (acțiune prealabilă). La cele mai mari trei bănci, procesul dat va fi finalizat până la sfârșitul lunii decembrie a anului 2016, iar la toate băncile rămase – până la sfârșitul lunii iunie a anului 2017.
7. Procesul de identificare a proprietarilor beneficiari finali va fi urmat de identificarea creditelor acordate părților afiliate și redresarea acestei situații. Le vom solicita celor mai mari trei bănci să prezinte până la sfârșitul lunii ianuarie a anului 2017 planurile de remediere, care vor duce la soluționarea în cel mult doi ani a problemei legate de depășirea limitelor de expunere față de părțile afiliate, în funcție de gradul de expunere. Celelalte bănci vor fi obligate să prezinte astfel de planuri la o etapă ulterioară. BNM va finaliza diagnosticarea creditării părților afiliate până la finele lunii decembrie 2017 (criteriu de performanță structurală). Pentru a facilita punerea în aplicare a planurilor privind reducerea volumului creditării părților afiliate, vom modifica Legea Instituțiilor Financiare pentru a-i acorda BNM atribuții explicite ce țin de diminuarea capitalului normativ total cu suma expunerilor excesive față de părțile afiliate atunci când se evaluează suficiența capitalului.
8. Pentru a reduce posibilitățile de modificări frauduloase la proprietarii băncilor și la valorile mobiliare corporative, vom adopta o versiune actualizată a Legii cu privire la Depozitarul Central Unic al Valorilor Mobiliare (acțiune prealabilă). La moment, grupul de lucru care se ocupă de această problemă a progresat semnificativ în pregătirile pentru crearea Depozitarului Central Unic al Valorilor Mobiliare și planifică să angajeze un manager de proiect până la jumătatea lunii octombrie a anului 2016. Pentru a-i permite Depozitarului Central Unic al Valorilor Mobiliare să înceapă operațiunile cu valori mobiliare corporative, CNPF va adopta un regulament care va stabili procedurile de verificare care urmează să fie respectate pentru a asigura acuratețea datelor, precum și măsurile care trebuie luate în cazul unor neconcordanțe între înregistrările organului abilitat și orice alte documente cu putere juridică. Până la sfârșitul lunii decembrie 2016, CNPF va confirmă integritatea înregistrărilor cu putere juridică privind valorile mobiliare ale 24 entități de interes public – inclusiv ale instituțiilor financiare – acțiunile cărora sunt tranzacționate la Bursa de Valori a Moldovei.
Remodelarea cadrului pentru soluționarea problemelor la bănci și elaborarea planului de măsuri pentru situații neprevăzute
9. Pentru a ne asigura, că problemele neprevăzute din sectorul bancar vor fi soluționate într-un mod ordonat, vom finaliza elaborarea unei Legi privind Redresarea și Rezoluția Băncilor, vom asigura punerea în aplicare a acestei legi și modificarea de rigoare a legislației conexe (acțiune prealabilă). Vom modifica proiectul actual al Legii privind Redresarea și Rezoluția Băncilor pentru a ne asigura, că în text au fost incluse competențe suficient de largi ce țin de intervenție și de rezoluție, în conformitate cu cele mai bune practici internaționale, precum și prevederi tranzitorii pentru a permite abordarea instituțiilor cu probleme. Modificările vor include, dar nu se vor limita la asigurarea protecției juridice a angajaților implicați în rezoluția băncilor care își îndeplinesc cu bună-credință atribuțiile de serviciu. Vom aproba, de asemenea, modificări la legislația conexă, în special la Legea Instituțiilor Financiare, Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei și Legea cu privire la Fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar, pentru a asigura coerența.
10. Suntem în proces de elaborare a planurilor de acțiuni pentru situații neprevăzute, care să contribuie la reducerea riscurilor potențiale. Până la sfârșitul lunii august 2016, vom consolida regimul de supraveghere specială a celor mai mari trei bănci, inclusiv prin restricționarea creditării părților afiliate și companiilor fictive, precum și prin sporirea frecvenței raportării de către bănci a informației privind activele și pasivele lichide. Bazându-ne pe asistența tehnică acordată de FMI, vom întreprinde următorii pași:
- Vom elabora strategii de rezervă pentru situații de urgență la fiecare dintre cele trei bănci mari, făcând uz de competențele prevăzute de noua Lege privind Redresarea și Rezoluția Băncilor (acțiune prealabilă). Variantele finale ale strategiilor vor încorpora rezultatele studiilor diagnostice privind părțile afiliate și vor asigura protecția adecvată a deponenților și a stabilității macroeconomice.
- Guvernul este pregătit să acorde finanțare pentru băncile sistemice, ca parte a eforturilor de rezoluție bancară, în cazul în care nu vor fi disponibile resurse private. Mijloacele publice vor fi puse la dispoziție în condiții stricte, inclusiv cu condiția ca acționarii existenți să fie complet eliminați înainte de utilizarea resurselor publice. În același timp, se va ține cont de principiul de menținere a stabilității financiare, minimizând costurile pentru contribuabili. Mijloacele publice nu vor fi utilizate pentru a proteja depozitele acționarilor și părților afiliate. Orice garanții vor fi emise de Guvern numai ca soluție de ultimă instanță, cu scopul de a restabili încrederea publicului în băncile sistemice.
11. Vom consolida sistemul de asigurare a stabilității sectorului financiar. Vom întreprinde pași în direcția majorării sumei garantate a depozitelor în sistemul bancar, acumulate în Fondul de garantare a depozitelor, pentru a contribui mai eficace la asigurarea stabilității financiare. Astfel de modificări vor fi însoțite de crearea unor fonduri de rezervă și subrogarea către Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar a cererilor de plată înaintate băncilor insolvente de către deponenții asigurați după achitarea plăților de către Fondul de garantare a depozitelor.
12. Domeniul de aplicare a procedurii de contestare judiciară va fi clarificat în legislație. În luna iulie 2015, Parlamentul a adoptat amendamente legislative care au limitat domeniile de contestare a hotărârilor CNPF în același mod ca și în cazul hotărârilor BNM. Vom adopta modificările legislative care vor asigura că, în cazul unei inversări/anulări de către instanță a unei decizii emise de BNM referitoare la acționarii semnificativi ai băncilor în conformitate cu Articolele 15, 151 și 156 ale Legii Instituțiilor Financiare, decizia instanței se va solda cu o compensație bănească și nu cu inversarea hotărârilor BNM/băncilor privind transferul/anularea drepturilor de proprietate asupra acțiunilor băncilor. De asemenea, proiectul Legii privind Redresarea și Rezoluția Băncilor prevede că, în cazul în care o instanță anulează sau inversează o hotărâre a BNM referitoare la măsurile de gestionare a crizelor, efectele unor astfel de decizii vor fi menținute, iar unicul gen de compensație posibil va fi compensația bănească. Vom solicita consultanța juriștilor locali în ceea ce privește domeniul de aplicare a contestării deciziilor BNM pe cale judiciară, din perspectiva constituționalității.
Actualizarea cadrului de reglementare și supraveghere
13. Suntem în proces de înăsprire semnificativă a sancțiunilor, astfel încât acestea să servească drept instrument adecvat de descurajare (acțiune prealabilă). Am elaborat amendamente la Legea Instituțiilor Financiare, care prevăd majorarea de zece ori a cuantumului amenzilor bănești care pot fi impuse de BNM, dreptul de a le interzice conducerii și angajaților băncilor care au fost sancționați să dețină orice funcții în sectorul financiar pentru o perioadă de cel puțin 5 ani, dreptul de a-i trage la răspundere pe conducătorii băncilor responsabili pentru acțiuni întreprinse intenționat care au contribuit la crearea unei situații nesigure și nesănătoase în bănci. În concordanță cu cele mai bune practici internaționale, vom modifica legislația așa, încât conducerea băncilor sau oricare alte persoane (inclusiv acționarii) să poarte răspundere materială pentru insolvența unei bănci (inclusiv pentru orice prejudiciu semnificativ adus solvabilității și lichidității băncii) și/sau în cazul lichidării acesteia.
14. În paralel, ne propunem să finalizăm revizuirea cadrului de supraveghere și de reglementare, cu accent pe:
- Consolidarea implementării cadrului de prevenire a spălării banilor și cel al finanțării terorismului, pentru a contribui la eforturile de combatere a corupției. La concret: (i) vom asigura alinierea cadrului juridic ce ține de combaterea corupției și combaterea finanțării terorismului la standardele internaționale, în special în ceea ce privește incriminarea actelor de corupție și măsurile de prevenire a actelor de corupție ce vizează persoanele expuse politic, (ii) în contextul cadrului de raportare a averii de către funcționarii publici, vom asigura includerea activelor deținute efectiv de către beneficiarii care sunt și funcționari de rang înalt (iii) vom consolida cadrul de supraveghere pentru prevenirea spălării banilor și finanțării terorismului și vom efectua controale bine țintite la bănci, în baza criteriilor de evaluare a riscurilor, pentru a ne asigura că băncile pun în aplicare într-o manieră eficace măsurile de prevenire a spălării banilor și finanțării terorismului (iv) vom pune în aplicare o soluţie informațională (IT) dedicată pentru a spori eficiența supravegherii în domeniul prevenirii spălării banilor și finanțării terorismului în sectorul bancar.
- Elaborarea unei strategii de soluționare a deficiențelor rămase. Până la sfârșitul anului 2016 vom elabora un plan de acțiuni pentru punerea în aplicare a recomandării cheie făcute în urma evaluării gradului de conformare cu principiile de bază ale Comitetului Basel, realizate de către personalul FMI și al Băncii Mondiale în contextul misiunii de evaluare a sectorului financiar (FSAP) în anul 2014 (criteriu de performanță structurală).
- Elaborarea unei politici de plasare a depozitelor instituțiilor din sectorul public. Ministerul Finanțelor va formula regulile privind contractarea serviciilor bancare în contextul gestionării mijloacelor publice. Băncile nu vor beneficia de acces privilegiat la mijloacele sectorului public.
Fortificarea guvernanței BNM
15. Vom asigura ca BNM să dispună de structuri de guvernanță adecvate și de resurse suficiente pentru realizarea agendei sectorului financiar. Vom (i) asigura componența completă a Comitetului de Administrație, Consiliului de supraveghere și Comitetului de Audit al BNM (acțiune prealabilă) și (ii) vom modifica Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei și actele normative relevante, cu scopul revizuirii sistemului de remunerare al BNM, astfel încât BNM să dispună de resurse suficiente și să fie competitivă pe piața muncii pentru a atrage personal calificat și a-și completa posturile vacante. La concret, remunerarea personalului BNM nu trebuie să fie inferioară remunerării angajaților cu funcții echivalente din sectorul bancar, sau, în dependență de specificul postului, în alte sectoare ale economiei.
