Promisiuni imobiliare și acte false: un pensionar a rămas fără 740.000 de euro
1
Sursa foto: simbol
Un pensionar de 83 de ani din Chișinău ar fi fost convins să investească 740.000 de euro în presupuse proiecte imobiliare din raionul Dubăsari. Banii au fost transmiși în mai multe tranșe unui bărbat de 51 de ani, care a fost reținut pentru 72 de ore, scrie Moldova1.md.
Schema ar fi fost pusă în aplicare în perioada 2023–2025. Potrivit anchetatorilor, suspectul ar fi câștigat încrederea pensionarului prezentându-i acte și înscrisuri falsificate, care ar fi confirmat existența proiectelor.
Victima i-ar fi transmis bărbatului, în mai multe etape, suma totală de 740.000 de euro. Oamenii legii susțin că banii nu au fost investiți, ci ar fi fost însușiți de suspect.
În cadrul investigației, polițiștii au efectuat percheziții la domiciliul și în automobilul bărbatului. Au fost ridicate mai multe probe, care urmează să fie examinate în dosarul penal.
Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore. În cazul în care va fi găsit vinovat, acesta riscă între 8 și 15 ani de închisoare.
Achiziționarea unei locuințe este una dintre cele mai importante investiții, iar câteva verificări făcute la timp te pot scuti de pierderi financiare și probleme juridice.
Datoria publică medie a statelor europene ar putea urca până la aproximativ 130% din PIB în 2040, aproape dublu față de nivelul actual, dacă guvernele nu vor adopta reforme și măsuri de consolidare a finanțelor publice.
Piața imobiliară din Republica Moldova traversează un dezechilibru tot mai vizibil: se construiesc mai puține apartamente, tranzacțiile s-au redus cu aproape 80% într-un singur an, însă prețurile afișate continuă să rămână ridicate.