Azi: € 20,0216 lei 0,0482 $ 17,3048 lei 0,0094

ODA vine cu explicații după problemele semnalate la accesarea granturilor

ODA vine cu explicații după problemele semnalate la accesarea granturilor Sursa foto: ODA

Sesiunea de depunere a cererilor pentru granturile destinate antreprenorilor, lansată pe 2 septembrie, a fost afectată de probleme tehnice la unele servicii guvernamentale conectate la platforma de aplicare. După restabilirea acestora, accesul în e-Cabinet a devenit posibil, însă au fost semnalate și dificultăți de sincronizare între sistemele electronice, a anunțat Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.

Potrivit instituției, interesul pentru finanțările nerambursabile a fost ridicat, iar în cazul unor apeluri valoarea totală a finanțării solicitate a ajuns într-un timp scurt la plafonul bugetar disponibil. În consecință, sistemul a oprit automat recepționarea cererilor, conform mecanismului stabilit pentru desfășurarea apelurilor.

Antreprenorii mai pot solicita finanțare prin două apeluri care rămân deschise: Programul de susținere a inovațiilor digitale și startup-urilor tehnologice – Măsura 2 și instrumentul CREȘTEM IMM – Tranziție digitală. Cererile pot fi depuse în limita bugetelor disponibile.

ODA și-a cerut scuze antreprenorilor care nu au putut depune dosarele în perioada în care serviciile electronice au fost afectate. Instituția urmează să analizeze atât problemele tehnice, cât și ritmul în care au fost depuse cererile, pentru a îmbunătăți organizarea sesiunilor viitoare și a asigura un proces mai clar și echitabil.

De la începutul anului, ODA a aprobat 410 proiecte investiționale prin programele de finanțare nerambursabilă. Valoarea granturilor ajunge la 194,99 milioane de lei, iar implementarea proiectelor ar urma să genereze investiții de aproximativ 384,01 milioane de lei în economie.

Totul despre bănci, într-o singură postare. Zilnic. Urmărește Bancamea pe Telegram

Noutăți similare