Azi: € 18,9424 lei 0,0737 $ 17,6973 lei 0,0284
Ma: € 19,0354 lei 0,0930 $ 17,7206 lei 0,0233

MAIB celebrează Ziua Mondială a Economisirii

MAIB celebrează Ziua Mondială a Economisirii Sursa foto: maib.md

La 31 octombrie întreg mapamondul marchează Ziua Economisirii, fiind instituită în anul 1924 în Italia, de participanții la primul Congres de Economii.

Se spune că adevăratul motor al economiei este economisirea, iar prin portofoliul de produse și servicii bancare echipa Moldova Agroindbank pune la dispoziția clienților diverse opțiuni de economisire atât a banilor, cât și a timpului, dar și de gestionare judicioasă a bugetului personal. Este vorba de o varietate de depozite în valută națională și străină, de carduri bancare Mastercard, Visa, American Express, care permit achitarea rapidă și în siguranță a cumpărăturilor, păstrarea banilor fără numerar, cashback la comercianți etc. Mai mult decât atât, cardul LiberCard de la Moldova Agroindbank oferă soluția perfectă de a plăti în rate cumpărăturile, fără nici un ban în plus și fără a fi necesar să achiți imediat întreaga sumă pentru achiziția dorită.

Dacă ai un card la Moldova Agroindbank, este un ”must-have” să instalezi pe smartphone aplicația MAIBank. Îți permite direct în aplicație să duci evidența cheltuielilor la opțiunea ”Bugetul meu”, să monitorizezi categoriile de cheltuieli pe care le ai (supermarket, servicii comunale, farmacii), dar și unde și cum ai putea economisi. De altfel, prin intermediul aplicației poți achita facturi, credite, efectua transferuri, poți cere bani de la un prieten sau monitoriza oricând suma disponibilă pe card, poți deschide un depozit cu o dobândă chiar mai mare decât dacă l-ai deschide în sucursală, poți deschide singur conturi, verifica adresa celui mai apropiat bancomat și multe alte opțiuni pentru care nu mai e necesar să faci un drum la bancă. Ai o bancă întreagă direct în telefonul tău. E simplu.

Despre principiile gestionării bugetului personal, economisire și management financiar trainerii Moldova Agroindbank discută și în cadrul lecțiilor de educație financiară desfășurate sub egida Centrului pentru Tineri ”MAIB Studio Avanti”. Lecțiile au loc absolut gratuit, fiind parte din politica de responsabilitate socială a MAIB și sunt orientate în vederea creșterii gradului de educație financiară în societate. Actualmente, unul dintre trainerii MAIB, Sveatoslav Mihalache, desfășoară cursul ”Atelierul Investitorului MAIBun”, destinat studenților și tinerilor investitori.

Întrebat ce reguli de economisire aplică în viața personală, trainerul a menționat:

”Ne străduim în familie să consumăm judicios resursele, iar aceasta se reflectă în facturile pentru serviciile comunale. Multe cumpărături, în special cele mari, le efectuăm online, iar comparatoarele de prețuri ne ajută să facem economii. Achitând cu cardul, foarte frecvent primim cashback sau alte bonusuri adiționale. Există foarte multe aspecte care influențează comportamentul nostru financiar, instrumente bancare care contribuie la managementul rațional al bugetului, iar inclusiv la cursurile desfășurate de MAIB de educație financiară mă bucur că tot mai multe persoane sunt interesate cum să gestioneze mai bine cheltuielile, pentru a trăi și mai bine, iar noi ne bucurăm de fiecare dată să le fim călăuze în lumea financiară”, a spus Sveatoslav Mihalache.

Sursa: maib.md

Noutăți similare