Ce salariu net lunar ți-ar ajunge pentru un trai fără stres în Moldova?
Legea 2%: cât au direcționat moldovenii în 2026
36
Sursa foto: Simbol
Peste 25,8 milioane de lei au fost direcționate în 2026 prin mecanismul 2%
Moldovenii au redirecționat în acest an peste 25,8 milioane de lei către organizații necomerciale și entități religioase prin intermediul mecanismului desemnării procentuale, cunoscut drept „Legea 2%”.
Potrivit datelor publicate de Serviciul Fiscal de Stat, suma desemnărilor validate în anul 2026 a ajuns la 25,8 milioane de lei, iar de aceste fonduri vor beneficia 1.218 organizații și entități religioase.
Mecanismul 2% permite persoanelor fizice rezidente să decidă cum va fi utilizată o parte din impozitul lor pe venit, prin redirecționarea a 2% către o organizație pe care aleg să o susțină.
Autoritățile precizează că acest mecanism nu reprezintă o donație din banii proprii ai contribuabililor. Dacă o persoană alege să facă desemnarea procentuală, 98% din impozitul pe venit ajunge în continuare la bugetul de stat, iar 2% sunt transferate organizației selectate.
De acest drept pot beneficia persoanele fizice rezidente care nu au datorii la impozitul pe venit pentru perioadele fiscale anterioare și care au achitat integral și în termen obligațiile fiscale aferente anului pentru care a fost făcută desemnarea.
Totodată, mecanismul poate fi utilizat și de persoanele care desfășoară activitate profesională în sectorul justiției, inclusiv avocați, notari, executori judecătorești, mediatori sau experți judiciari.
Mecanismul desemnării procentuale a fost implementat în anul 2016 și se aplică începând cu anul fiscal 2017, marcând în 2026 al zecelea an consecutiv de funcționare.
Construcțiile începute, dar lăsate neterminate, vor fi evaluate după o metodă nouă pentru stabilirea obligațiilor fiscale. Regula se aplică imobilelor finalizate în proporție de cel puțin 50%, care au rămas nefinalizate timp de 3 ani de la începerea lucrărilor.
Indicele prețului bunurilor imobile rezidențiale, calculat de Banca Națională a Moldovei în baza prețurilor de ofertă, a crescut cu 2,8% față de trimestrul IV din 2025 și cu 10% față de trimestrul I din 2025, scrie mold-street.com.