Azi: € 19,1657 lei 0,0354 $ 17,8718 lei 0,0271
Lu: € 19,1544 lei 0,0113 $ 17,8513 lei 0,0205

După preluarea Romanian International Bank, polonezii de la Getin vor să facă noi achiziții în Europa Centrală și de Est

După preluarea Romanian International Bank, polonezii de la Getin vor să facă noi achiziții în Europa Centrală și de Est Sursa foto: puterea.ro

Grupul polonez Getin, care a preluat Romanian International Bank (RIB) în noiembrie, vrea să facă noi achiziţii în Europa Centrală şi de Est pentru a profita de preţurile reduse şi pentru a-şi consolida prezenţa regională, a declarat directorul general, Piotr Kaczmarek.

Getin vrea să ajungă precum Erste Group Bank sau Raiffeisen Bank "în anii lor cei mai prosperi", a afirmat Kaczmarek într-un interviu pentru publicaţia poloneză Parkiet. Cele două bănci austriece sunt printre cele mai mari bănci active în Europa Centrală şi de Est, anunță Mediafax.

Grupul are planuri pentru noi achiziţii, în principal pe pieţele unde este deja prezent, a spus Kaczmarek.

"Urmăm regula că de pe pieţele de unde se retrag alte companii se pot cumpăra, din punctul nostru de vedere, active strategice ieftin", a spus el.

Getin, cu o valoare de piaţă de 665 milioane de dolari, a preluat în noiembrie Romanian International Bank şi deţine bănci şi în Ucraina, Belarus şi Rusia.

"Vrem să ne întărim poziţia şi să fim precum Erste Group Bank sau Raiffeisen Bank în Europa Centrală în cei mai prosperi ani ai lor", a declarat şeful Getin.

Erste şi Raiffeisen au anunţat, recent, că vor înregistra pierderi la divizia din Ungaria din cauza unor modificări în legislaţia privind creditele în valută. Erste a informat săptămâna trecută că anticipează pentru acest an creşterea costurilor de risc de la un nivel estimat anterior la 1,7 miliarde de euro la 2,4 miliarde de euro, din cauza provizioanelor mai mari din Ungaria şi România, ceea ce va alimenta o pierdere netă de 1,4-1,6 miliarde de euro.

Getin Holding a finalizat la sfârşitul anului trecut achiziţia instituţiei de credit RIB, devenind acţionar cu drepturi depline. De asemenea, grupul polonez a anunţat în mai un acord cu Volksbank Leasing International privind preluarea diviziilor din România şi Polonia ale companiei austriece pentru 163 milioane zloţi (38,9 milioane euro).

Sursa: mediafax.ro

Noutăți similare