Azi: € 19,7469 lei 0,0058 $ 17,5708 lei 0,0458

Christine Lagarde, șefa FMI, ar putea prelua conducerea Băncii Centrale Europene

Christine Lagarde, șefa FMI, ar putea prelua conducerea Băncii Centrale Europene Sursa foto: deployant.com / AP Photo

Liderii Uniunii Europene analizează o eventuală numire a directorului Fondului Monetar Internațional (FMI), Christine Lagarde, la conducerea Băncii Centrale Europene (BCE), scrie profit.ro cu referire la Bloomberg.

Potrivit acestora, președintele francez, Emmanuel Macron, a propus ca Lagarde să preia șefia BCE de la Mario Draghi, iar ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, să devină următorul președinte al Comisiei Europene, în locul lui Jean Claude-Juncker.

Christine Lagarde (63 ani), fost ministru de Finanțe al Franței, ar fi prima femeie de la conducerea BCE, după ce în 2011 a devenit prima femeie desemnată în postul de director al FMI. De asemenea, ar fi și primul președinte al BCE care nu este economist de profesie.

Lagarde a spus recent că economia mondială trece printr-o perioadă dificilă și a sfătuit băncile centrale să continue să își ajusteze politicile ca răspuns. În trecut, a felicitat angajamentul lui Draghi de a face "tot ce este necesar" pentru salvarea monedei euro și a îndemnat guvernele să facă mai mult pentru a preveni apariția unor noi crize financiare și economice.

Oficialii UE s-au întâlnit, marți, pentru a treia zi de negocieri cu privire la desemnarea următoarei echipe care va conduce instituțiile-cheie ale blocului. Candidații propuși până acum să ocupe funcțiile de președinte al Comisiei Europene, președinte al Parlamentului European, reprezentant pentru Afacerile Externe, președinte al Consiliului European și președinte al BCE nu au reușit să obțină sprijinul necesar din partea statelor membre. Președinția brațului executiv al UE este principala cauză a blocajului, deoarece necesită aprobarea unui Parlament European divizat.

Sursa: profit.ro

Noutăți similare