Azi: € 19,1657 lei 0,0354 $ 17,8718 lei 0,0271

Băncile americane recrutează militari pentru calitățile de leadership, spirit de echipă și capacitatea de a rezolva probleme

Băncile americane recrutează militari pentru calitățile de leadership, spirit de echipă și capacitatea de a rezolva probleme Sursa foto: time.com / John Moore - Getty Images

Dacă în România brokerii de pe bursă au în cea mai mare parte pregătire de ingineri, multe bănci americane de anvergură mondială, precum JP Morgan, Morgan Stanley, Citi sau Goldman Sachs, fac foarte multe recrutări din rândul forţelor armate, atrase de calităţile cultivate în armată precum leadershipul, spiritul de echipă şi capacitatea de a rezolva probleme. În ultimii ani aceste recrutări s-au intensificat, scrie Ziarul Financiar cu referire la The Financial Times.

Banca Morgan Stanley organizează ateliere pentru schimbarea carierei începând din 2010, iar anul acesta a decis să ofere trei tipuri de stagii pentru foşti militari: pentru vânzări instituţionale şi trading, finanţe şi operaţiuni.

Atelierele, la care au participat până acum 700 de persoane, au fost create cu scopul de a demistifica serviciile financiare, spune Dan Worthington, fost paraşutist militar, în prezent director executiv al diviziei de acţiuni a Morgan Stanley.

„Este dificil pentru o persoană care provine din forţele militare să îşi dea seama dacă vrea să meargă la departamentul de cumpărare sau de vânzare, sau care este diferenţa între vânzare şi tranzacţionare versus investment banking“, explică el.

JPMorgan a pornit în 2011 un program de stagii pentru a îi familiariza pe foştii militari cu diferitele departamente ale băncii.

„Este o şansă pentru noi să identificăm persoanele talentate, care promit, iar pentru ei să îşi dea seama dacă vor o carieră la JPMorgan“, spune Patrick Thomson, directorul diviziei de clienţi suverani la JPMorgan Asset Management, care a executat un stagiu de cinci ani în armată.

Thomson spune că abilităţile persoanelor care provin din forţele armate corespund de multe ori calităţilor căutate de bănci:

„Capacitatea de a munci în echipă, disciplina şi filosofia acestora sunt remarcabile. Sunt buni organizatori şi capabili să rezolve sarcinile. Au standarde de integritate foarte ridicate.“

Sprijinirea foştilor militari pentru a reveni în viaţa de civili are o dimensiune socială, dar pentru bancă eforturile au sens în primul rând din punct de vedere al afacerilor, spune Will Packard, director al diviziei de marketing pentru piaţa de forex al Citi şi fost căpitan de cavalerie.

„Putem să recrutăm candidaţi mai buni. Militarii au trecut prin selecţie şi instrucţie. Diversitatea experienţei şi a modului de gândire sunt extrem de importante“, spune Packard.

Anul acesta Citi a lansat un program care îi încurajează pe cei care părăsesc forţele armate la vârsta de 20-30 de ani să intre în programul de recrutare al băncii. Goldman Sachs derulează un program de opt săptămâni de integrare a veteranilor, lansat în 2012, care le dă celor care părăsesc forţele armate ocazia de a afla mai multe despre sectorul financiar.

Tranziţia angajaţilor din forţele armate în bancă nu e lipsită de probleme. Una dintre probleme este şocul cultural şi faptul că un ofiţer de rang înalt din forţele armate nu ajunge direct într-o funcţie înaltă în bancă. Programele de recrutare ale băncii se concentrează pe sprijinirea persoanelor care s-au hotărât deja să părăsească forţele armate, nu pe identificarea şi recrutarea militarilor de rang înalt încă activi.

Sursa: zf.ro

Noutăți similare

FMI: 9 bănci mari ar putea avea probleme cu profitabilitatea

Fondul Monetar Internaţional (FMI) consideră că unele dintre cele mai mari bănci din lume, printre care Deutsche Bank, Citigroup şi câteva instituţii de credit din Japonia, ar putea avea probleme în anii care vin, ca să rămână suficient de profitabile. Fondul Monetar ...