Azi: € 19,0161 lei 0,0798 $ 17,7257 lei 0,0910
Lu: € 18,9424 lei 0,0737 $ 17,6973 lei 0,0284

În goană după bonusuri, angajații celei mai mari bănci americane au deschis 2.000.000 de conturi fără acordul clienților

În goană după bonusuri, angajații celei mai mari bănci americane au deschis 2.000.000 de conturi fără acordul clienților Sursa foto: financesonline.com

Un scandal de la cea mai mare bancă americană după capitalizare, s-a terminat cu concedieri în masă a angajaților și amenzi usturătoare. Este vorba de Wells Fargo, a cărei sistem de motivare a angajaților a dat greș. Evaluarea eficienței angajaților, respectiv premiile acestora și mărirea salariului depindeau de noile carduri de credit emise. Angajații s-au dovedit a fi foarte inventivi, iar ce a urmat povestește Josh Barro în publicația Business Insider, preluată de bankir.ru.

Clienții băncilor primesc periodic apeluri în care li se oferă carduri de credit. Angajații Wells Fargo au manifestat inițiativă și au hotărât că nu este nevoie nici de a suna clienții. Ei au folosit o schemă care nu poate fi numită deosebit de șireată sau inteligentă, și mai ales legală.

Fără acordul clienților existenți, pe numele lor se deschideau conturi noi și se emiteau carduri de credit. Ulterior pe fiecare nou cont deschis se transfera o sumă simbolică de bani de pe contul existent al clientului. Pe hârtie, datorită efortului angajaților clientul a cumpărat un produs nou și are de gând să-l utilizeze.

Mulți clienți aflau despre faptul că sunt “fericiții” deținători a unui nou card de credit atunci când primeau de la bancă scrisoarea standart de felicitare în care erau anunțați că li s-a aprobat cardul de credit. Banca primea plângeri regulat, dar pînă la un moment dat acestora nu li s-a atras atenție o perioadă îndelungată.

Dacă clientul insista pe plângerea sa, acestuia i se aduceau scuzele de rigoare explicând acest fapt printr-o defecțiune tehnică a softului sau printr-o întâmplare nefericită. De exemplu că un astfel de card a fost comandat de un client cu același nume de familie.

Dar majoritatea clienților nici nu știau de existența acestor carduri de credit. Peste un careva timp contul creat se închidea, iar banii (suma simbolică) se transferau înapoi în contul real al clientului. Dacă clientul a folosit acest card de credit sau nu - nu avea nici o importanță. Important este faptul că contul a fost deschis, ceea ce se reflecta în rapoartele contabile și respectiv se premia angajatul care s-a evidențiat și conducătorul subdiviziunii.

Cel mai trist este faptul că pentru toată această activitate de creare de conturi noi, bonusuri, laude sau măriri de salariu, banca nu obținea câștig financiar, scrie Business Insider. Mai mult decât atât, această activitate era neprofitabilă, și asta necătând că pentru deschiderea conturilor și emiterea cardurilor de care nimeni nu avea nevoie, unele sume sau comisioane se decontau din conturile clienților.

2 milioane de conturi de card sau de depozit deschise fără acordul clienților

Schema utilizată a fost infiltrată la toate nivelele de conducere al businessului cu carduri din banca americană. Ulterior ancheta a identificat că timp de câțiva ani fără acordul clienților au fost deschise peste 2 milioane de conturi de card sau de depozit. Au fost interogați 35 de angajați ai băncii din California și alte 7 state ale SUA.

Business Insider scrie despre mii de disponibilizări din această cauză. The New York Times dă cifra exactă – 5300 de oameni dați afară. Conform ultimelor date banca are peste 100.000 de angajați.

Amendă pentru bancă în valoare de 185 milioane de dolari

Pe lîngă simplii angajați ai băncii în scandal au fost implicați și conducătorii subdiviziunilor. Anume ei informau angajații cum artificial se poate îmbunătăți situația vânzărilor, pentru a face față presiunii zilnice ai conducătorilor băncii. Goana băncii după indicatori cantitativi cu orice preț și inițiativa angajaților au costat Wells Fargo 185 milioane de dolari. Aceasta este amenda pe care urmează să o plătească banca în urma unei înțelegeri cu procuratura din Los Angeles și regulatorii la nivel federal. În afară de aceasta, conform deciziei biroului de protecție al consumatorului (Consumer Financial Protection Bureau) banca va plăti 5 milioane de dolari compensații pentru daunele cauzate, către clienții care au avut de suferit din cauza acestei scheme.

De asemenea banca și-a cerut public scuze:

“Ne pare rău și ne luăm responsabilitatea pentru toate cazurile când clienții au primit un produs pe care nu l-au solicitat”, se arată în declarația băncii americane Wells Fargo.

Sursa: bankir.ru / bancamea.md

Noutăți similare