Azi: € 19,1657 lei 0,0354 $ 17,8718 lei 0,0271

Guvernatorul BNM pleacă în China la o nouă ședință a Clubului guvernatorilor băncilor centrale

Guvernatorul BNM pleacă în China la o nouă ședință a Clubului guvernatorilor băncilor centrale Sursa foto: trm.md

În perioada 14-16 mai 2015, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Dorin Draguțanu (foto), va participa la cea de-a XXXIII-a ședință a Clubului Guvernatorilor Băncilor Centrale din Asia Centrală, Bazinul Mării Negre și Balcani, organizată de Banca Populară a Chinei la Shanghai, anunță un comunicat al instituției.

La reuniune vor fi prezenți guvernatori din 25 de țări, care și-au propus abordarea unor subiecte de interes general referitoare la dezvoltarea economică și financiară la nivelul regional și cel global.

Astfel, prima sesiune va viza aspecte de finanțare aplicabile în procesul de implementare a proiectelor de protecție a mediului ambiant. În special, discuțiile la această temă se vor axa pe componentele sistemului financiar legate de utilizarea instrumentelor financiare în cazul investițiilor ecologice, precum și pe funcționalitatea cadrului instituțional și a celui legal aferente.

La sesiunea a doua a întrunirii, oficialii băncilor centrale își vor împărtăși opiniile și experiența în soluționarea problemelor de stabilitate financiară și supraveghere macroprudențială în țările cu piețe emergente. Cei prezenți se vor expune, de asemenea, asupra practicilor de promovare a politicii monetare și particularităților de decizie în acest sens, precum și asupra altor implicații ale băncilor centrale cu posibil impact regional sau global.

Clubul Guvernatorilor Băncilor Centrale din Asia Centrală, Bazinul Mării Negre și Balcani a fost înființat la 1 mai 1998, cînd Banca Națională a Moldovei a devenit membru-fondator, alături de alte bănci centrale. Activitatea forului internațional are drept scop eficientizarea cooperării reciproce în domeniul financiar-bancar a țărilor din spațiul respectiv. Actualmente, această organizație întrunește 25 de țări-membre.

În anul 2014, Republica Moldova a găzduit cea de-a XXXII-a ședință a clubului.

Sursa: bnm.md

Noutăți similare