Azi: € 19,5890 lei 0,1198 $ 17,0250 lei 0,0383
Mâine: € 19,5518 lei 0,0372 $ 17,0468 lei 0,0218

Cele mai profitabile depozite bancare la termen în dolari SUA (mai 2018)

Cele mai profitabile depozite bancare la termen în dolari SUA (mai 2018) Sursa foto: pexels.com

Vă prezentăm cele mai atractive oferte ale băncilor licențiate din Republica Moldova pentru depozitele noi la termen (6, 12 și 24 luni) în dolari SUA (USD), în vigoare la 10 mai 2018. Clasamentul nu include depozitele destinate unor categorii aparte de clienți (copii, pensionari sau lucrători migranți).

Top depozite 6 luni

1,5% - dobândă anuală oferită de Moldova Agroindbank (depozitul Clasic). Depuneri suplimentare de bani sau retrageri înainte de termen nu se permit. Sold minim: 100 USD.

1,25% - rata dobânzii accesibilă la multiple instituții financiare: Mobiasbancă (depozitul Classique), Eximbank (depozitul Valutario), Comerțbank (depozitul Barocco) și EuroCreditBank (depozitul De economii Standard). Depuneri suplimentare permite EuroCreditBank. Retrageri parțiale înainte de termen permite Eximbank. Sold minim: 100 USD (Mobiasbancă, Comerțbank și EuroCreditBank) și 200 USD (Eximbank).

1% - dobândă oferită de 4 depozite: Serenada (Moldindconbank), Renaissance (Comerțbank), Clasic+ (Moldova Agroindbank) și Premium BCR (BCR Chișinău). Toate depozitele permit depuneri suplimentare. Retrageri înainte de termen nu permite Moldindconbank, Comerțbank și BCR Chișinău. Sold minim: 100 USD (MICB și Comerțbank), 500 USD (BCR Chișinău) și 10.000 USD (MAIB).

Top depozite 12 luni

2,25% - rata dobânzii anuală oferită de Comerțbank (depozitul Barocco). Depuneri suplimentare sau retrageri înainte de termen nu sunt posibile. Sold minim – 100 USD.

2% - dobândă anuală oferită de Moldova Agroindbank (depozitul Clasic) și FinComBank (depozitul Standard flotant). Depuneri suplimentare de bani sau retrageri înainte de termen nu se permit. Sold minim: 100 USD la ambele produse.

1,9% - rata dobânzii accesibilă la EuroCreditBank prin intermediul depozitului Standard Plus 12 luni. Nu se permit depuneri suplimentare înainte de termen sau retrageri parțiale de mijloace bănești. Sold minim – 100 USD.

Top depozite 24 luni

2,75% - dobândă accesibilă la Moldova Agroindbank (depozitul Clasic) și Comerțbank (depozitul Barocco). Depuneri suplimentare sau retrageri parțiale nu permite nici un depozit. Sold minim – 100 USD la ambele opțiuni.

2,55% - rata dobânzii valabilă la depozitul De economii Standard (EuroCreditBank). Acest depozit permite (fără limite) depuneri suplimentare la cont. Este posibilă capitalizarea dobânzii.

2,5% - rata dobânzii anuală oferită de BCR Chișinău (depozitul Premium BCR) și FinComBank (depozitul Standard flotant). BCR permite depuneri suplimentare de mijloace bănești. Sold minim – 100 USD și 500 USD.

Toate ofertele băncilor licențiate privind depozitele la termen le puteți vizualiza în pagina Depozite, unde puteți efectua căutări în dependență de valută, termenul plasării mijloacelor bănești, bancă comercială sau alte opțiuni.

Sursa: bancamea.md

Noutăți similare