Azi: € 19,1657 lei 0,0354 $ 17,8718 lei 0,0271

Cele mai profitabile depozite bancare în lei (noiembrie 2014)

Cele mai profitabile depozite bancare în lei (noiembrie 2014) Sursa foto: ratezip.com

Vă prezentăm în continuare cele mai atractive oferte ale băncilor comerciale din Republica Moldova pentru depozitele la termen în lei, în vigoare la 17 noiembrie 2014. În acest clasament nu au fost luate în calcul depozitele bancare destinate copiilor sau pensionarilor.

Top depozite 6 luni

8% - rata dobânzii oferită de Banca Socială, prin intermediul depozitului Vacanță. Nu se permit nici retrageri, nici depuneri de mijloace bănești. Rata dobânzii este fixă.

7,50% - dobândă oferită de depozitul Avantajos (Victoriabank). Se permit depuneri de mijloace bănești din cont, nelimitat cu excepția ultimelor 2 luni. Solul minim – 3.000 MDL. Este posibilă capitalizarea dobânzii.

7,30% - dobândă oferită de depozitul Standart+ (Unibank). Se permit atât depuneri (cu excepția ultimelor 2 luni), cât și retrageri parțiale de bani din cont. Este posibilă capitalizarea dobânzii.

Top depozite 12 luni

9% - dobândă oferită de depozitele Barocco (Comerțbank), Standart+ (Unibank) și Toamna de aur (Banca Socială). Depuneri la cont permit produsele oferite de Unibank și Banca Socială. Retrageri permite doar Unibank, 20% din soldul depozitului la ziua retragerii. Rata dobânzii este flotantă pentru toate depozitele. Capitalizarea dobânzii este posibilă la depozitele oferite de Unibank și Banca Socială.

8,75% - dobândă oferită de Unibank prin intermediul depozitului Standart. Se permit depuneri suplimentare în primele 3 luni. Rata dobânzii este fixă. Este posibilă capitalizarea dobânzii.

8,60% - rata dobânzii oferită de Banca Socială (depozitul Aniversare 20 ani). Se permit depuneri de mijloace bănești în cont, retrageri – nu. Este posibilă capitalizarea dobânzii.

Top depozite 24 luni

10% - dobândă oferită de Banca Socială (depozitele Aniversare 20 de ani și Toamna de aur) și FinComBank (depozitul Maxima). Depozitul oferit de FinComBank permite atât depuneri, cât și retrageri, la fel ca și Toamna de aur (Banca Socială). Capitalizarea dobânzii este posibilă la produsele oferite de Banca Socială.

9,85% - rată oferită de depozitul Clasice (Banca Socială). Nu se permit depuneri de mijloace bănești în cont. Suma minimă de constituire - 5.000 MDL.

9,80% - rată (flotantă) oferită de Unibank, depozitul Uni-Profit. Depozitul nu permite depuneri sau retrageri parțiale a banilor. Suma minimă de constituire: 10.000 MDL.

Toate ofertele băncilor comerciale privind depozitele la termen le puteți vizualiza în pagina Depozite, unde puteți efectua căutări în dependență de valută, termenul plasării mijloacelor bănești sau banca preferată.

Sursa: bancamea.md

Noutăți similare