Azi: € 18,9294 lei 0,0834 $ 17,7607 lei 0,0583

Testele de stres asupra băncilor europene vor avea loc din 2 în 2 ani. 39 de bănci urmează a fi testate în 2016.

Testele de stres asupra băncilor europene vor avea loc din 2 în 2 ani. 39 de bănci urmează a fi testate în 2016. Sursa foto: eba.europa.eu

Autorităţile europene de reglementare se aşteaptă ca din 2016 testele de stres derulate în rândul celor mari bănci să aibă loc din doi în doi ani, a anunţat marţi Adam Farkas, director executiv al Autorităţii Bancare Europene (EBA), scrie economica.net cu referire la Reuters. 

Băncile vor fi testate din doi în doi ani deoarece reglementările din industria bancară tind spre un model operaţional regulat şi solid, a explicat Adam Farkas în cadrul unei conferinţe de presă.

Acesta a adăugat că testele de stres de anul viitor, care vor avea loc în perioada februarie - iulie, vor analiza pentru prima dată expunerea unor bănci la fluctuaţiile de schimb valutar.

Banca Centrală Europeană a publicat recent lista celor 39 de mari bănci europene care vor fi supuse la noua rundă de teste de stres în 2016 de Autoritatea Bancară Europeană. Vedeți în continuare lista băncilor publicată de EBA.

Austria: Erste Group Bank AG, Raiffeisen‐Landesbanken‐Holding GmbH.

Belgia: KBC Group NV, Belfius Banque SA.

Germania: Deutsche Bank AG, Commerzbank AG, DZ Bank AG Deutsche Zentral‐Genossenschaftsbank, Landesbank Baden‐Württemberg, Bayerische Landesbank, Norddeutsche Landesbank Girozentrale, Landesbank Hessen‐Thüringen Girozentrale, NRW.BANK, Volkswagen Financial Services AG, DekaBank Deutsche Girozentrale.

Danemarca: Danske Bank, Nykredit Realkredit, Jyske Bank.

Spania: Banco Santander S.A., Banco Bilbao Vizcaya Argentaria S.A., Criteria Caixa Holding, BFA Tenedora de Acciones S.A, Banco Popular Español S.A., Banco de Sabadell S.A.

Finlanda: OP‐Pohjola osk.

Franța: BNP Paribas, Crédit Agricole Group, Société Générale, BPCE, Confédération Nationale du Crédit Mutuel, La Banque Postale.

Greece: National Bank of Greece S.A.

Ungaria: OTP Bank Nyrt.

Irlanda: The Governor and Company of the Bank of Ireland, Allied Irish Banks plc.

Italia: Unicredit SpA, Intesa Sanpaolo SpA, Banca Monte dei Paschi di Siena SpA, Banco Popolare ‐ Società Cooperativa, Unione di Banche Italiane Società Cooperativa per Azioni.

Olanda: ING Groep N.V., Coöperatieve Centrale Raiffeisen‐Boerenleenbank B.A. (RABO), ABN AMRO Group N.V., N.V. Bank Nederlandse Gemeenten.

Norvegia: DNB Bank Group.

Polonia: Powszechna Kasa Oszczednosci Bank Polski SA.

Suedia: Nordea Bank (group), Svenska Handelsbanken (group), Skandinaviska Enskilda Banken (group), Swedbank (group).

Marea Britanie: HSBC Holdings Plc, Barclays Plc, The Royal Bank of Scotland Group Public Limited Company, Lloyds Banking Group Plc.

Pe lista celor 39 de bănci se regăsesc și bănci prezente pe piaţa din Republica Moldova - precum Erste Group Bank sau Societe Generale.

În 2014, BCE a testat un număr de 130 de bănci din zona euro, într-un exerciţiu de amploare destinat îmbunătăţirii încrederii în acest sector, înainte ca BCE să preia atribuţiile de supervizor bancar în zona euro, începând din luna noiembrie a anului trecut.

Un test de rezistenţă este o simulare a mai multor scenarii diferite de criză financiară prin care poate fi testată soliditatea instituţiilor bancare.

Sursa: economica.net

Noutăți similare