Principalele prevederi ale Acordului de cooperare dintre Moldova și SUA cu privire la conturile străine (FATCA)

Principalele prevederi ale Acordului de cooperare dintre Moldova și SUA cu privire la conturile străine (FATCA) Sursa foto: worldwithwithum.com

Monitorul Oficial al Republicii Moldova din:

1. 15.01.2016  a publicat Legea cu nr.234 din 10.12.2015 pentru ratificarea Acordului de cooperare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru facilitarea implementării prevederilor Actului privind îndeplinirea obligaţiilor fiscale cu privire la conturile străine (FATCA);

2. 29.01.2016 a publicat Legea cu nr.241 din 29.12.2015 pentru implementarea prevederilor Acordului de cooperare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru facilitarea implementării prevederilor Actului privind îndeplinirea obligaţiilor fiscale cu privire la conturile străine (FATCA).

Ratificarea Acordului vine după finalizarea procedurilor interne necesare pentru intrarea în vigoare a acestuia - de o deosebită importanță este mai ales actualizarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal, în vederea alinierii la prevederile FATCA (Foreign Account Tax Compliance Act).

Ratificarea acestuia implică producerea de efecte juridice  și asigură un cadru legislativ adecvat şi corespunzător care să permită instituţiilor financiare din domeniul financiar bancar şi nebancar – participanţi FATCA, să-și onoreze obligațiunile asumate în cadrul contractelor individuale încheiate cu IRS (Internal Revenue Service).

Conform acestui Acord vor fi implementate următoarele prevederi:

a) instituțiile financiare raportoare ale RM vor efectua reținerea la sursa de plată a impozitului prestabilit conform prevederilor FATCA;

b) dacă clienții care cad sub incidența acestuia nu-și exprimă consimțământul privind furnizarea informațiilor aferente și transmiterea datelor personale aferente, precum și nu prezintă formularul W9 și W8 ori alt formular similar convenit instituțiile financiare raportoare ale RM nu deschid conturi și închid conturile deschise, cu excepția cazurilor în care asupra mijloacelor bănești din conturile clienților existenți este aplicat sechestru și/sau clienții dețin angajamente contractuale față de instituțiile financiare raportoare ale RM sub formă de credite și/sau garanții. În cazurile indicate, ca excepție pentru închiderea conturilor, tranzacțiile se efectuează numai pentru executarea sechestrului aplicat sau a angajamentelor contractuale menționate față de instituțiile financiare raportoare ale RM;

c) drept curs spot publicat se va utiliza cursul oficial al leului moldovenesc față de valuta străină.

Amintim că:

• Acordul respectiv a fost semnat la Chişinău la 26 noiembrie 2014, iar prevederile FATCA s-au aplicat instituțiilor financiare din Republica Moldova din 01 iulie 2014;

FATCA (Foreign Account Tax Compliance Act) este acronimul legii din SUA, denumită „Legea conformităţii fiscale a conturilor străine”, care impune raportarea de către instituţiile financiare străine (înregistrate într-o altă ţară decât SUA) a clienţilor SUA, inclusiv a celor care locuiesc în afara graniţelor SUA, către Autorităţile fiscale americane (IRS – Internal Revenue Service).

Raportarea directă se bazează pe schimbul de informaţii la cerere, sub rezerva confidenţialităţii şi a altor protecţii prevăzute în Acord, inclusiv a prevederilor care limitează utilizarea informaţiilor furnizate;

Toţi clienţii instituțiilor financiare ale Republicii Moldova au fost supuşi unei proceduri de verificare a datelor pentru identificarea titularilor de conturi SUA. Titularii de conturi SUA,cărora li s-a atribuit statutul FATCA  în urma identificării Indiciilor SUA, au fost nevoiți să furnizeze acestora informaţiile solicitate.

Autor: Olesea Matcovschi

Sursa: bancamea.md

Noutăți similare

Apple Card a fost lansat oficial în SUA

Compania americană a demarat procesul de implementare treptată până la sfârșitul lunii a serviciului Apple Card. Apple Card este disponibil oficial pentru un număr redus de utilizatori ...