Azi: € 19,1303 lei 0,0088 $ 17,8989 lei 0,0704
Mâine: € 19,1657 lei 0,0354 $ 17,8718 lei 0,0271

Noul program de credite ieftine de la BCE: 255 de bănci au împrumutat 82,6 miliarde de euro

Noul program de credite ieftine de la BCE: 255 de bănci au împrumutat 82,6 miliarde de euro Sursa foto: forexinfo.it

Banca Centrală Europeană a anunţat joi că a împrumutat 82,6 miliarde de euro către 255 de bănci din zona euro, în cadrul noului program de credite ieftine al BCE care a fost lansat pentru a stimula acordarea de împrumuturi către întreprinderile mici şi mijlocii.

Suma de 82,6 miliarde de euro este sub estimările analiştilor, care se aşteptau ca băncile să împrumute cel puţin 100 miliarde de euro (129 miliarde de dolari) în prima etapă a programului TLTRO, anunţat la şedinţa de politică monetară a BCE din iunie. A doua etapă este programată în data de 11 decembrie iar programul se va finaliza în septembrie 2018.

Programul, denumit TLTRO (Targeted Long-Term Refinancing Operation), permite băncilor să împrumute bani pentru o perioadă de patru ani la costuri fixe scăzute, astfel încât să poată acorda mai multe credite şi să stimuleze creşterea economică, scrie economica.net cu referire la Agerpres.

UniCredit şi Intesa Sanpaolo sunt printre băncile italiene care au beneficiat de noul program de credite ieftine al BCE, adoptat pentru a stimula acordarea de credite către întreprinderile mici şi mijlocii.

Intesa Sanpaolo a împrumutat 4 miliarde de euro, iar BCE a anunţat că băncile vor primi banii în 24 septembrie.

Un purtător de cuvânt al UniCredit a anunţat că banca, care a împrumutat joi de la BCE 7,75 miliarde de euro, va participa probabil şi la noua etapă a proiectului BCE, din decembrie.

Waleed El-Amir, care conduce portofoliul de finanţare şi investiţii globale al UniCredit, a afirmat că suma totală pe care o va atrage banca va fi sub 12 miliarde de euro, nivelul maxim pe care îl poate obţine instituţia la primele două etape din programul BCE. El-Amir a explicat că UniCredit va analiza evoluţia cererii pentru împrumuturi în Germania şi Austria, unde banca are o prezenţă importantă, înainte de a mai accesa fonduri din noul program de credite ieftine al BCE.

Băncile pot împrumuta bani de la BCE la dobânzi scăzute, costul împrumuturilor fiind legat de rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare. În şedinţa din 4 septembrie, Banca Centrală Europeană a redus dobânda de politică monetară în zona euro la un nou minim record, de 0,05%, în încercarea de a stimula economia zonei, care stagnează în prezent, şi de a evita pericolul deflaţiei.

Sursa: economica.net

Noutăți similare