Azi: € 19,0283 lei 0,0626 $ 17,6449 lei 0,0024

Mobiasbancă şi BERD îşi unesc forţele pentru a facilita accesul antreprenorilor pe piaţa UE

Mobiasbancă şi BERD îşi unesc forţele pentru a facilita accesul antreprenorilor pe piaţa UE Sursa foto: mobiasbanca.md

10 milioane euro pentru ca întreprinderile mici şi mijlocii să acceseze oportunităţile DCFTA. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Uniunea Europeană (UE) îşi intensifică suportul pentru mediul antreprenorial din Republica Moldova.

Un program comun de sprijinire a întreprinderilor autohtone mici şi mijlocii (IMM-urile), în corespundere cu standardele UE, a fost lansat astăzi pentru ca antreprenorii să beneficieze de multiplele oportunităţi oferite de Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (DCFTA), acord semnat între Moldova şi UE.

Conform Acordului, BERD extinde un împrumut de 10 milioane de euro pentru Mobiasbancă – Groupe Société Générale în vederea sprijinirii întreprinderilor mici şi mijlocii. Resursele alocate vor fi acordate sectorului privat și vor sprijini IMM-urile locale să investească în îmbunătăţirea calităţii produselor şi modernizarea serviciilor, astfel încât să răspundă standardelor UE. Aceasta, în consecinţă, va crea un mediu propice pentru comerţul transfrontalier şi creşterea economică în Moldova.

UE va oferi IMM-urilor interesate stimulente în formă de grant de până la 15% din mărimea creditului, precum şi servicii de consultanţă prestate de experți internaţionali şi prin intermediul programului BERD pentru susținerea micului business.

Stabilirea unei zone de liber schimb cu UE face parte din Acordul de asociere semnat de Republica Moldova în 2014. Acesta va oferi antreprenorilor locali acces la piaţa unică a UE, cea mai mare zonă de comerţ liber din lume, şi va stimula dezvoltarea şi creşterea economică a Moldovei.

Finanțarea oferită Mobiasbancă – Groupe Société Générale marchează prima tranzacţie din programul BERD-UE, în cadrul căruia BERD colaborează cu băncile locale pentru a ajuta companiile să investească în îmbunătăţirea calităţii produselor și standardului serviciilor.

Aceasta este parte a unui amplu program al BERD şi EU4Business Initiative. BERD a demarat în mai 2016 procesul de acordare a 380 milioane euro în formă de credite şi garanţii comerciale băncilor locale partenere şi altor instituţii financiare pentru creditarea afacerilor din Georgia, Moldova și Ucraina, în timp ce UE pune la dispoziție 19 milioane de euro pentru asistență tehnică, stimulente pentru investiții și partajarea riscurilor.

Henry Russell, Director BERD pentru instituții financiare în Moldova, Ucraina, Belarus și Balcanii de Vest, a declarat:

“Mobiasbancă este partenerul nostru de lungă durată și are un palmares excelent de creditare, prin intermediul finanţării BERD, a companiilor din Moldova pentru a sprijini dezvoltarea acestora. Întrucât DCFTA a deschis o nouă şi importantă piaţă pentru companiile moldoveneşti, ne aliniem într-un nou parteneriat cu Mobiasbancă pentru a ajuta IMM-urile locale să devină mai competitive pe pieţele regionale. Finanţarea UE prin acest program reprezintă un sprijin foarte important, pentru ca mediul antreprenorial local să profite din plin de noile oportunităţi”.

Pirkka Tapiola, Ambasadorul UE în Republica Moldova, a menţionat:

“Facilitatea DCFTA va sprijini IMM-urile să profite de noile oportunităţi comerciale cu UE. De asemenea, va permite companiilor să obţină avantaje în rezultatul afluxului crescut de investiţii străine directe declanşate de DCFTA şi Acordul de Asociere. Semnarea împrumutului între BERD şi Mobiasbancă reprezintă un pas important, care va aduce rezultate tangibile pentru comunitatea de afaceri din Republica Moldova".

Cu ocazia semnării acordului, Ridha Tekaia, preşedintele Comitetului de Direcţie, CEO al Mobiasbancă, a apreciat colaborarea durabilă stabilită între Mobiasbancă şi BERD şi noile oportunităţi oferite clienţilor Mobiasbancă datorită sprijinului şi finanţărilor UE:

“Este întotdeauna o satisfacție profesională şi o onoare colaborarea cu BERD. Semnarea acordului de astăzi completează şirul oportunităților pentru clienţii noştri, care îşi propun sporirea calităţii serviciilor şi accesarea noilor pieţe de desfacere. Mă bucur să contribuim împreună cu BERD la dezvoltarea afacerilor locale şi la creşterea economiei ţării”.

Subsidiară a grupului Société Générale, Mobiasbancă este a patra ca mărime bancă comercială din Moldova, cu peste 130.000 de clienţi corporativi, mici şi mijlocii (IMM-uri) şi din sectorul de vânzare cu amănuntul, printr-o reţea de 54 de filiale. Este Nr. 1 în termeni de transparenţă şi singura bancă din Moldova certificată în conformitate cu noul standard ISO 9001:2015 în domeniul calităţii.

BERD este cel mai mare investitor instituțional din Moldova cu peste 1,1 miliarde de euro investiții cumulate în peste 110 de proiecte în industria agroalimentară, energie, infrastructură, sectorul financiar și cel de producție. Activitatea BERD în sectorul bancar al Moldovei este orientată spre îmbunătățirea transparenței și a guvernanței corporative, pentru a spori accesul la credite a întreprinderilor mici și mijlocii din Moldova, inclusiv prin creșterea numărului de bănci care pot beneficia de produse de creditare şi suport.

Sursa: mobiasbanca.md

Noutăți similare