Azi: € 19,2067 lei 0,1825 $ 17,9940 lei 0,1124

Grupul bancar UniCredit se retrage complet de pe Facebook începând cu 1 iunie 2019

Grupul bancar UniCredit se retrage complet de pe Facebook începând cu 1 iunie 2019 Sursa foto: facebook.com/UniCreditBankRomania

UniCredit Bank România a anunțat că se retrage complet de pe Facebook și de pe toate canalele sociale deținute de Facebook, scrie start-up.ro

„Suntem dedicați asigurării unui dialog privat și de înaltă calitate cu clienții noștri și investim constant în îmbunătățirea canalelor noastre digitale. De aceea, vă anunțăm că ne vom retrage complet de pe Facebook și de pe toate canalele sociale deținute de Facebook, începând cu data de 1 iunie 2019”, acesta este mesajul care a fost publicat astăzi pe pagina de Facebook a băncii.

În continuare, se precizează faptul că UniCredit a suspendat orice fel de publicitate pe Facebook în martie 2018 „din cauza preocupărilor privind modul în care au fost administrate anumite incidente prezentate în media. Aceste îngrijorări au rămas nerezolvate, așa că UniCredit a decis să își dezactiveze toate profilele pe Facebook și canalele sociale deținute de Facebook (Facebook, Messenger și Instagram) începând cu data de 1 iunie 2019”, adaugă reprezentanții băncii.

Aceasta este o decizie la nivel de grup, anunțuri similare au apărut și pe conturile de Facebook al UniCredit Italia, Bulgaria sau Croația.

Conform profit.ro, UniCredit este prezentă pe 14 piețe – Italia, Germania, Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Ungaria, România, Rusia, Slovacia, Slovenia și Turcia – iar prin intermediul unei rețele internaționale de reprezentanțe și agenții, acoperă și alte 18 țări din întreaga lume.

Vedeți în continuare anunțul băncii din România.

Sursa: start-up.ro / profit.ro

Noutăți similare