Azi: € 19,2067 lei 0,1825 $ 17,9940 lei 0,1124
Lu: € 19,1634 lei 0,0433 $ 17,9971 lei 0,0031

(grafic) Rata medie a dobânzii la depozitele populației în martie a constituit 7,48% în lei, 4,71% - în valută

(grafic) Rata medie a dobânzii la depozitele populației în martie a constituit 7,48% în lei, 4,71% - în valută Sursa foto: bancamea.md

Banca Națională a Moldovei a publicat datele privind situația depozitelor atrase de către băncile comerciale la sfârșitul lunii martie a anului curent (2014).

Astfel, la sfârșitul lunii martie volumul total al depozitelor (în lei) la termen atrase a constituit 1,94 miliarde lei, în scădere cu 9 milioane lei față de luna precedentă. Depozitele persoanelor fizice constituiau 1,09 miliarde lei, iar a celor juridice – 849 milioane lei.

78% din volumul total depus de populație este plasat la un termen de până la 1 an, și respectiv 22% - pe termen lung (mai mare de 12 luni).

Rata medie a dobânzii la depozitele în lei pentru persoane fizice a înregistrat o valoare de 7,48%, în scădere cu 0,12 p.p. față de luna februarie. În comparație cu luna martie a anului precedent aceasta s-a diminuat cu 1,87 p.p (vezi graficul).

Cele mai mari randamente le au depozitele plasate la un termen "mai mare de 5 ani" (11,01%), "de la 2 la 5 ani" (9,18%) și "de la 1 la 2 ani" (8,40%).

Rata medie a dobânzii la depozitele atrase de la populație în valută a constituit 4,71%, în scădere cu 0,13 p.p. față de luna precedentă. Volumul depozitelor populației în valută, recalculat în lei, a însumat 953 milioane lei.

Vedeți în continuare evoluția ratei dobânzii la depozitele în lei și valută atrase de la populație începând cu luna ianuarie a anului 2013.

Sursa: bnm.md / bancamea.md

Noutăți similare