(foto) MAIB prezintă compania American Express în Moldova

(foto) MAIB prezintă compania American Express în Moldova Sursa foto: maib.md

MAIB şi American Express au lansat, pe data de 25 februarie, la Chişinău, proiectul de acceptare a cardurilor American Express în reţeaua comercianţilor - clienţilor Moldova Agroindbank.

Lansarea a avut loc după semnarea, la sfârşitul anului trecut, a acordului de parteneriat între cele două companii, în baza căruia MAIB a devenit reprezentantul exclusiv al companiei American Express în Republica Moldova. Conform prevederilor acordului, MAIB, de asemenea, deţine licenţa de emitere a cardurilor cu brandul American Express, procesul de emitere urmând să înceapă pe parcursul anului curent.

La ceremonia de lansare au fost prezenţi reprezentanţi ai MAIB, American Express, comercianţi importanţi, companii ce prestează servicii financiare şi reprezentanţi ai mass-media. După cum s-a anunţat în timpul ceremoniei, MAIB a semnat deja un număr de acorduri de acceptare a cardurilor American Express la comercianţii-cheie din Moldova. Conform prevederilor acordului dintre MAIB şi American Express, MAIB va gestiona toate aspectele ce ţin de relaţiile cu comercianţii în procesul de acceptare a cardurilor.

MAIB a menţionat că procesul de acceptare a comercianţilor se va axa iniţial pe segmentul turistic şi de recreere, cum ar fi: hotele, restaurante, agenţii de turism, transport, magazine duty free, în vederea satisfacerii necesităţilor deţinătorilor de carduri American Express emise peste hotare. Ulterior procesul de acceptare se va extinde şi asupra altor domenii de business.

Serghei Cebotari, Preşedintele Comitetului de Conducere al BC „Moldova Agroindbank” SA, a declarat:

“Datorită parteneriatului nostru cu American Express, comercianţii din Moldova vor avea posibilitatea să beneficieze de avantajele cheie oferite de acceptarea cardurilor din reţeaua American Express, inclusiv acces la Deţinătorii de Carduri American Express, care sunt cunoscuţi pentru fidelitatea lor. Faptul că American Express, care este lider mondial în sectorul plăţilor cu card, a luat decizia de a lansa businessul în Moldova, reprezintă un eveniment major pentru întreaga ţară şi este o dovadă a încrederii crescânde faţă de economia Republicii Moldova. Sunt foarte bucuros că Moldova Agroindbank, graţie reputaţiei şi profesionalismului său, a obţinut susţinerea deplină a acestui prestigios partener.”

“Parteneriatul cu MAIB reprezintă o piatră de temelie în procesul de dezvoltare a afacerii noastre în Republica Moldova, ţară care are un sector financiar inovativ şi oportunităţi excelente de creştere. Suntem foarte bucuroşi să cooperăm cu MAIB, bancă care deţine poziţia de lider în sectorul inovaţiilor financiare. Aşteptăm cu nerăbdare prestarea noilor servicii comercianţilor şi consumatorilor din ţară, precum şi extinderea sferei de aplicare a brandului American Express în această regiune,” a menţionat Colin O’Flaherty, Vice Preşedinte şi Manager General al American Express Partner Card Services pentru Rusia, CSI şi Europa Centrală şi de Est.

Despre Moldova Agroindbank

Moldova Agroindbank este o bancă universală autorizată de Banca Naţională a Moldovei pentru efectuarea oricăror tipuri de tranzacţii în monedă naţională şi în valută străină pe teritoriul Republicii Moldova şi pe piețele internaționale. Modelul unic de business orientat spre deservirea specializată şi eficientă a segmentelor de clienţi Corporativ şi Retail, de rând cu sistemele performante ale tehnologiilor informaţionale avansate, produsele şi serviciile competitive, personalul bine instruit şi reţeaua de distribuție dezvoltată, au determinat Moldova Agroindbank să fie banca de primă opţiune pentru clienţi şi au transformat numele băncii în unul credibil, respectat şi unanim recunoscut.

Despre American Express

American Express este o companie ce prestează servicii la nivel global, oferind clienţilor acces la produse, informaţii si practici ce îmbunătățesc calitatea vieţii şi consolidează succesul în afaceri. Începând cu anul 1997, American Express a stabilit relaţii de parteneriat cu un grup select de bănci şi instituţii financiare importante din toată lumea pentru a asigura emiterea produselor American Express şi pentru acceptarea cardurilor în reţeaua comercianţilor American Express. American Express şi-a extins şi mai mult reţeaua la nivel internaţional graţie stimulării parteneriatelor, infrastructurii globale şi brandului puternic.

Sursa: maib.md

Noutăți similare