Azi: € 19,5385 lei 0,0631 $ 16,6888 lei 0,0243

(foto) Hans-Joachim Fuchtel a vizitat ProCredit Bank Moldova

(foto) Hans-Joachim Fuchtel a vizitat ProCredit Bank Moldova Sursa foto: procreditbank.md

Secretarul parlamentar de stat în cadrul Ministerului Federal al Cooperării Economice şi al Dezvoltării a Germaniei, Hans-Joachim Fuchtel, în cadrul vizitei de lucru în Moldova a apreciat eficienţa investiţiilor germane, de care beneficiază şi ProCredit Bank Moldova.

Pentru a demonstra faptul că investiţiile germane contribuie semnificativ la dezvoltarea afacerilor în Moldova, secretarului de stat i s-a propus să viziteze unul din clienţii ProCredit Bank Moldova – Panilino SRL. Această companie se specializează în panificaţie şi patiserie. În anul 2015 banca a acordat companiei Panilino SRL un credit pentru construcția unei clădiri noi de producție.

În cadrul întrevederii cu Hans-Joachim Fuchtel, Directorul general al companiei, Sergiu Guzun a menţionat că colaborarea cu ProCredit Bank Moldova a făcut posibilă creşterea capacităţii de producţie, îmbunătăţirea procesului de producţie, atingerea unui nivel mai înalt de dezvoltare a afacerii în general. 

Oficialul a vizitat secția de producţie a companiei, unde a făcut cunoştinţă cu procesele de panificaţie şi a decorat de sinestătător cîţiva biscuiţi şi turte abia scoase din cuptor.

„Recunosc că am rămas impresionat de nivelul producerii. M-am convins că sunt folosite numai ingrediente naturale de cea mai înaltă calitate – acest lucru asigură gustul delicios al produselor pe lîngă multe calităţi benefice. Mi-au plăcut produsele fabricate aici, şi sper că în curînd ele vor apărea în magazinele din Germania. Sunt mândru şi bucuros că multe afaceri moderne în Moldova operează cu sprijinul oferit de banca germană ProCredit Bank”, a declarat Hans-Joachim Fuchtel.

Oficialul german a vizitat una din filialele băncii, dotată cu zona de autodeservire 24/7. A remarcat echipamentul de ultima generaţie al zonei şi gama largă de servicii disponibile în regim non-stop pentru clienţii ProCredit Bank Moldova.

Sursa: procreditbank.md

Noutăți similare