Azi: € 19,1303 lei 0,0088 $ 17,8989 lei 0,0704

Dumitru Ursu: "Problemele din sistemul bancar au la bază lipsa de transparență în conducerea băncilor comerciale"

Dumitru Ursu: Sursa foto: ipn.md / Dan Gutu

Principalele probleme cu care se confruntă sistemul bancar din Republica Moldova au la bază lipsa de transparenţă în conducerea băncilor comerciale. Declaraţia aparţine preşedintelui Ligii Bancherilor din Republica Moldova, Dumitru Ursu, şi a fost lansată în cadrul emisiunii „Ochiul public” de la postul de televiziune „Noroc TV”, transmite IPN.

Potrivit lui Ursu, problema aflării în anonimat a proprietarilor băncilor comerciale din Republica Moldova persistă încă din anii 90, iar Banca Naţională, care are pârghii pentru soluţionarea acestei probleme, evită să o facă.

Probabil că unii proprietari de bănci nu vor să iasă din anonimat după ce au preluat ilegal acţiuni ale băncilor, iar alţii au devenit co-fondatori având capital împrumutat de la alte bănci, fapt care este interzis de legislaţia moldovenească”, a opinat Ursu.

Dumitru Ursu susţine că din cauza lipsei de transparenţă în conducerea băncilor comerciale, sistemul bancar moldovenesc se confruntă cu lipsa creditării externe.

„În acest an băncile noastre se confruntă cu lipsa creditelor externe ieftine, fiind puse în condiţia de a oferi credite din depozitele clienţilor, credite foarte costisitoare. Iar acest fapt loveşte dur în economia ţării”, a precizat Dumitru Ursu.

Preşedintele Ligii Bancherilor s-a pronunţat şi pentru transparenţa tranzacţiilor bancare, fapt ce ar conduce la diminuarea fenomenului spălării de bani în sistemul bancar.

Dumitru Ursu susţine că sistemul bancar moldovenesc este stabil, „lichidităţile băncilor comerciale sunt enorme”, însă creditele sunt mai greu accesibile, după ce băncile au luat măsuri de precauţie în urma crizei din 2008.

Asociația Obștească Liga bancherilor din Moldova a fost fondată la 12 martie 2013 prin decizia Adunării Generale a membrilor fondatori. Misiunea Ligii Bancherilor din Moldova este de a promova şi consolida rolul industriei bancare în economia naţională, dar şi de a susţine imaginea şi demnitatea profesională a bancherului în societate.

Sursa: ipn.md

Noutăți similare