Azi: € 19,1657 lei 0,0354 $ 17,8718 lei 0,0271

Directorul executiv al FMI încurajează continuarea reformelor în sectorul bancar

Directorul executiv al FMI încurajează continuarea reformelor în sectorul bancar Sursa foto: bnm.md

Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Sergiu Cioclea, a avut recent o întrevedere cu directorul executiv al Fondului Monetar Internațional (FMI), Anthony De Lannoy, aflat în vizită la Chișinău, anunță un comunicat de presă al regulatorului.

Cei 2 oficiali au discutat despre reformele din sectorul bancar din Republica Moldova, în mod special, despre necesitatea asigurării transparenței acționarilor băncilor și îmbunătățirii gestionării riscurilor.

Anthony De Lannoy a salutat efortul autorităților de a atrage investitori de calitate în sectorul bancar din țara noastră. La rândul său, guvernatorul BNM a salutat decizia recentă a Consiliului de Directori Executivi al FMI referitor la finalizarea celei de-a treia evaluare a programului și debursarea noii tranșe de circa 33,8 milioane dolari SUA.

Sergiu Cioclea a menționat că BNM va continua reformele menite pentru consolidarea sectorului bancar și îmbunătățirea cadrului de reglementare și supraveghere bancară.

Discuțiile oficialilor au continuat în cadrul unei reuniuni la BNM cu experții independenți, dedicată programului cu FMI și situației economice din țară. Experții au abordat subiecte legate de monitorizarea condiționalităților FMI, îmbunătățirea funcționarii instituțiilor de stat, eficiența investițiilor publice, lupta contra corupției și combaterea spălării banilor, necesitatea accelerării reformelor în alte domenii.

Programul cu Republica Moldova a fost aprobat de FMI pe 7 noiembrie 2016 pentru o perioadă de trei ani. Finanțarea are loc prin două instrumente de creditare: Mecanismul de finanțare extinsă (EFF) și Mecanismul extins de creditare (ECF).

  

  

Sursa: bnm.md

Noutăți similare