Azi: € 19,2067 lei 0,1825 $ 17,9940 lei 0,1124
Lu: € 19,1634 lei 0,0433 $ 17,9971 lei 0,0031

BNM recomandă prudență maximă la investirea capitalurilor în monede virtuale

BNM recomandă prudență maximă la investirea capitalurilor în monede virtuale Sursa foto: thesun.co.uk

Banca Națională a Moldovei (BNM) reiterează opinia sa referitor la așa-zisele criptovalute, denumite “monede virtuale”, și atenționează în continuare utilizatorii asupra riscurilor sporite de pierdere a sumelor investite în acestea.

„Monedele virtuale” existente în lume, în special Bitcoin-ul, nu sunt monede în sensul comun al termenului. Acestea sunt active virtuale fără acoperire reală și fără garantare de acceptare ca mijloc de plată din partea autorităților monetare. Prin urmare, aceste active prezintă o volatilitate ridicată și un grad redus de securitate, în comparație cu monedele emise de băncile centrale și monedele electronice cu utilizare reglementată. Deținătorii criptovalutelor nu au siguranța că vor putea în viitor recupera valoarea investită sau le vor putea schimba pe bunuri și servicii ori pe monede emise de băncile centrale.

În consecință, criptovalutele nu sunt potrivite pentru a fi utilizate ca mijloc de plată și prezintă un grad de investiție extrem de speculativ. Investitorii în aceste active sunt expuși unui risc ridicat de pierdere a mijloacelor investite, nebeneficiind de nici o garanție sau protecție a acestora. Tranzacționarea criptovalutelor are loc pe piețele nereglementate și nu asigură protecția investitorilor. În particular, fluctuațiile recente ale Bitcoin-ului implică un mare risc de prăbușire a valorii acestuia.

Pornind de la caracteristicile tehnice ale monedelor virtuale, volatilitatea ridicată și lipsa unor reglementări care ar proteja investitorii, Banca Națională recomandă prudență maximă la luarea deciziilor privind investirea capitalurilor în astfel de active.

Sursa: bnm.md

Noutăți similare