Azi: € 19,2067 lei 0,1825 $ 17,9940 lei 0,1124
Lu: € 19,1634 lei 0,0433 $ 17,9971 lei 0,0031

Băncile italiene ar putea fi salvate cu bani publici

Băncile italiene ar putea fi salvate cu bani publici Sursa foto: economist.com / Jon Berkeley

Autorităţile din Italia ar putea fi nevoite să injecteze fonduri publice pentru salvarea unor bănci din ţară, inclusiv prin achiziţia de participaţii la aceste instituţii, potrivit afirmaţiilor făcute de Ewald Nowotny, membru în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE).

Domnia sa a declarat, conform Reuters:

"Diferenţa dintre Italia şi alte state membre ale UE, precum Germania şi Austria, este că, până acum, în Italia nu a fost acordat un ajutor public semnificativ băncilor, nici nu fost realizată o preluare de către stat a acestora. În consecinţă, nu poate fi exclusă necesitatea ca statul să preia participaţii la bănci".

Modalitatea concretă în care se va face recapitalizarea băncilor ar urma să facă subiectul discuţiilor între Italia, BCE şi Comisia Europeană, a mai spus Nowotny, subliniind că nu există niciun risc ca Italia să iasă din zona euro, relatează bursa.ro.

Afirmaţiile lui Nowotny, care este şi guvernatorul Băncii Austriei, au fost făcute după ce premierul Italiei, Matteo Renzi, a anunţat că va demisiona în urma înfrângerii semnificative la referendumul de duminică, privind reforma constituţională. Reforma presupunea renunţarea la bicameralismul perfect prin retragerea funcţiei legislative în cazul Senatului, respectiv reducerea numărului de parlamentari.

Valentin Marinov, strateg valutar la "Credit Agricole", a afirmat, citat de Market Watch:

"Referendumul a fost respins, dar acest lucru nu înseamnă că se vor sfârşi eforturile de redresare a sectorului bancar din Italia, respectiv de rezolvare a problemelor de competitivitate şi de lipsă a eficienţei economice a ţării".

În acest context, acţiunile "UniCredit" SpA, cea mai mare bancă din Italia, au coborât cu 3,2%, la 2,02 euro, iar cele ale "Intesa Sanpaolo" SpA, numărul doi din ţară, cu 1,5%, la 2,10 euro. Tot la Milano, titlurile "Unione di Banche Italiane" SpA au înregistrat un minus de 1%, la 2,07 euro.

Eşecul referendumului din Italia nu poate fi comparat cu votul pentru Brexit

Francois Villeroy de Galhau, membru în consiliul guvernatorilor BCE, susţine că eşecul referendumului din Italia nu poate fi comparat cu votul Marii Britanii pentru ieşirea din Uniunea Europeană (Brexit), chiar dacă este "un factor de incertitudine". Potrivit domniei sale, factorii de decizie din BCE vor analiza cu atenţie consecinţele acestui referendum.

De menţionat că Jeroen Dijsselbloem, şeful Eurogroup (Grupul miniştrilor de finanţe din zona euro), este de părere că instabilitatea politică din Italia, generată de rezultatul referendumului, "va face viaţa mult mai dificilă pentru Italia şi pentru întreaga zonă euro, dar nu reprezintă începutul unei noi crize în regiune".

Conform rezultatului referendumului, o proporţie de 59,1% dintre votanţi s-au opus reformelor constituţionale promovate de premierul italian. Demisia lui Matteo Renzi, ca urmare a acestui rezultat, deschide calea unor alegeri anticipate în 2017, ceea ce dă posibilitatea unor forţe politice anti-euro, precum Mişcarea 5 Stele, populistă, să câştige puterea.

Jeroen Dijsselbloem a spus:

"Nu cred că este începutul unei noi crize. Nu există motive pentru o astfel de evoluţie. Instabilitatea politică provoacă complicaţii în Italia şi în zona euro, dar este o nouă realitate la care trebuie să ne adaptăm".

Sursa: bursa.ro

Noutăți similare