Azi: € 19,4388 lei 0,0308 $ 17,0958 lei 0,0318

25.000 de angajați ai băncilor din România vor avea acces gratuit la 500 de cursuri de pregătire în domeniul digital

25.000 de angajați ai băncilor din România vor avea acces gratuit la 500 de cursuri de pregătire în domeniul digital Sursa foto: nocash.ro

Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci – FSAB, din partea sindicală și Federația Patronală a Serviciilor Financiare – FinBan și Consiliul Patronatelor Bancare din România – CPBR, din partea patronală, au semnat recent Acordul pentru Implementarea Proiectului de Pregătire Profesională a Angajaților, primul astfel de acord semnat între parteneri sociali din România, scrie nocash.ro.

Acordul se referă la colaborarea dintre FinBan și CPBR pe de o parte și FSAB de cealaltă parte, ca parteneri de dialog social în contextul nevoilor crescânde ale angajaților din sistemul bancar privind provocările prezente și viitoare generate de digitalizare.

Acordul presupune, in practică, un program de e-Learning constând in 500 de cursuri în format electronic, din care jumătate sunt disponibile inclusiv în limba engleză. Programul de distribuție al cursurilor va fi demarat la 31 martie 2020.  

Domeniile prioritare de pregătire profesională sunt stabilite de comun acord cu sindicatele, pe baza cunoașterii nevoilor angajaților. Astfel, partenerii de dialog social și-au manifestat optimismul cu privire la faptul că această colaborare va contribui la stimularea angajaților sa acceseze în număr cât mai mare aceste cursuri, care nu sunt obligatorii, ci sunt la alegerea acestora.

Acordul va pune accent pe 3 direcții principale ale provocărilor digitale, stabilite ca fiind prioritare de comun acord între partenerii de dialog social, și anume:

  1. Abilități Digitale – având drept scop îmbunătățirea abilităților de folosire a sistemelor și infrastructurii IT, astfel încât angajații să se poată adapta mai facil la astfel de instrumente, indiferent de angajator (e.g. PC Literacy and reporting skills, Analytical and Numerical skills, Digital Awareness);
  2. Colaborarea prin canale digitale – având drept scop dobândirea/îmbunătățirea abilităților de folosire a unor instrumente de lucru/colaborare la distanță cum ar fi video conferințe, mesagerie, gestiunea echipelor de proiect la distanță etc;
  3. Satisfacția și abordarea clienților în contextul digitalizării – având drept scop dobândirea de către salariați a unor abilități/competențe de folosire mai facilă a instrumentelor/operațiunilor puse la dispoziție de către angajator din perspectiva digitală.

Cursurile vor fi disponibile pentru toți angajații băncilor membre* ale Consiliului Patronatelor Bancare din România, adică cel puțin 25 000 de persoane care vor avea acces la aceleași cursuri (aproape jumătate din angajații sistemului bancar din România, care însumau peste 53 000 persoane la sfârșitul primului trimestru din 2019).

Cursurile vor fi disponibile pentru angajați în mod gratuit, costurile fiind suportate de către băncile membre CPBR, care vor pune la dispoziție și platformele proprii pentru accesarea acestora.

* bănci membre CPBR: Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale, ING Bank, Raiffeisen Bank și UniCredit Bank.

Sursa: nocash.ro

Noutăți similare